Vineri seara târziu, tinerii însurăţei, s-au dus de mână la o clinică privată din sectorul 6 al Capitalei. Conform programului afişat pe site-ul clinicii, singurele cabinete deschise, vinerea, până la ora 21.00 sunt unul de medicină de familie şi unul de ginecologie, al doctorului Florin Isopescu, potrivit ziarului Ring.
Cum Bogdan Ionescu a oprit, înainte de clinică, la mall, ca să scoată bani de pe card, se pare că EBA a fost la ginecolog pentru consultaţie, iar banii erau pentru această vizită. La medicul de familie nu se plăteşte, iar pentru rezultatul analizelor – plicul mare pe care îl ţine la ieşirea din clinică – se achită la recoltare. Potrivit aceleiaşi surse, investigaţiile pe care fiica preşedintelui le-ar fi putut face sunt: consultaţie în vederea unei eventuale sarcini, analize precum Babeş-Papanicolau sau alte teste asemănătoare. Mai mult: Elena Băsescu,