Victor Ponta a ajuns sâmbătă, în jurul orei 11.30, la Mănăstirea “Peştera Sfântului Apostol Andrei” din comuna constănţeană Ion Corvin, acesta fiind însoţit de vicepremierul Gabriel Oprea şi de şeful Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul a asistat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.
După terminarea slujbei, în jurul orei 13.00, Ponta a vrut să viziteze peştera Sfântului Andrei şi s-a aşezat la coada deja formată de zeci de credincioşi. După aproximativ un sfert de oră, premierul a intrat în peşteră, unde s-a rugat.
La ieşirea din peştera Sfântului Andrei, Ponta a aprins o lumânare.
Ulterior, el a fost întrebat de jurnalişti de ce a stat la coadă şi nu a vrut să intre în faţă, Ponta răspunzând: “Pentru că nici aici, nici la alte evenimente religioase, cum e Sfânta Parascheva, nu m-am dus niciodată în faţă şi ar fi un semn de lipsă de respect pentru cei care stau la coadă. După cum aţi văzut, nu mi-a căzut rangul, ca să zic aşa. Dacă timpul îmi permite stau la coadă, dacă nu, nu mă duc în faţă”.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Este SOCANT, Plagiatorul suprem, a stat la coada pentru a se ruga.!!!
Dar, cu siguranta a capatat vreo 1- 2 mil. de voturii, de la pupatori de icoane.(normal voturi pentru presi-dentie)
Fostul secretar de stat Ovidiu Puţura a ameninţat că va bate o judecătoare şi o va lovi cu maşina, pe...
Read more