După ce a strânit revolta românilor prin modificările aduse la Codul Fiscal, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, dă asigurări că salariile nu vor scădea. Ba chiar, în cadrul unei emisiuni televizate, și-a dat cuvântul de onoare, de tată a trei copii că veniturile românilor nu se vor micșora, informează Știripesurse.ro.
”Eu am 19 ani de experiență în acest domeniu (…) Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile așa cum trebuie pentru cpeu, ca finanțist, eu ca tată, am trei copii, eu am responsabilitatea faptelor. Dacă exista vreun risc ca salariile să scadă, spuneam asta de la bun început”, a declarat Ionuț Mișa.
”Orice angajator responsabil și de bună credință nu se va gândi să ia din beneficiul pe care statul român îl crează unui angajat și să-l bage la el în buzunar (…) Garantez fiecărui salariat că prin aceste măsuri va avea o contribuție mai mare la pensie în viitor”, a mai spus Ionuț Mișa.