El a arătat că această ordonanţă va permite ca alegerea conducerii interimare să fie realizată de Birourile reunite ale celor două camere din Parlament şi nu de plen.
„Nu putem lăsa televiziunea publică, două mii de oameni, într-o stare aşa de neclaritate. Voiam să comunic faptul că am identificat o soluţie ca mâine, printr-o ordonanţă de urgenţă, Birourile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să numească o conducere, pe această perioadă de interimat”, a spus Ponta la România TV. sursa
Marţi, realizatorul de televiziune Rareş Bogdan, propus de PNL pentru poziţia de preşedinte director general interimar al TVR, a fost avizat favorabil de Comisiile de cultură din Parlament, dar în plenul celor două Camere ale Parlamentului nu au fost întrunite voturile necesare pentru a fi validat, el anunţând ulterior că îşi retrage candidatura pentru această poziţie din cauza „războiului politic” dintre PNL şi PSD.