Preţurile alimentelor au crescut luna trecută cu 2,4 procente! Vestea proastă este că trendul crescător va fi cel mai probabil menţinut, mai ales ca reprezentanţii Băncii Naţionale au avertizat că inflaţia va ajunge până la sfârşitul anului la 1,9%. Creşterea preţurilor la combustibili anunțată de la 1 septembrie ar putea înrăutăţi şi mai mult situaţia.
1,4%- aceasta este rata inflaţiei la care ţara noastră a ajuns luna trecută. Procentul reprezintă nivelul maxim al ultimilor doi ani. Atenţie, însă. Lucrurile pot sta şi mai rău. Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale, inflaţia ar putea ajunge până la finalul anului la aproape două procente.
Deja lucrurile stau suficient de rau. Luna trecută, prețurile la alimente au crescut cu 2,4 procente față de luna iulia a anului trecut.
Eventuala creştere a preţului la carburant ar conduce la o inflaţie şi mai mare.
În aceste condiţii, dacă acciza va fi majorată, transportatorii ameninţă că nu vor mai alimenta din România, în timp ce taximetriştii vorbesc de creșterea tarifului la 2 lei pe kilometru.