Primarul Radu Moisin a anunţat astăzi ca va aloca cei 2 milioane de lei primiţi de Primăria Cluj-Napoca, din partea Guvernului, către Spitalul Municipal Clujana.
Scopul acestei alocări este acoperirea parţială a datoriilor acumulate de spital, în sumă de 4.300.000 de lei.
Propunerea primarului interimar Moisin Radu, urmează să fie votată în următoarea şedinţă de Consiliu Local. Primarul a promis în urmă cu o aproximativ o lună, că va incerca sa gaseasca o soluţie pentru acoperirea acestor arierate.
Principala sursă a datoriilor este Casa Naţională de Sănătate, care a decis sa diminueze cuantumul decontărilor către unităţile sanitare, punându-le pe acestea din urmă să acopere din bugetul propriu, tratamentul pacienţilor. Pentru secţia de Terapie a Spitalului Municipal suma alocata este de 1.600 de lei, bani suficienţi pentru 2 zile de tratament. De cele mai multe ori, pacienţii aflaţi la terapie intensivă stau în spital mai mult de două zile, iar restul cheltuielilor sunt suportate din bugetul spitalului.