SOCANT: Facebook și Instagram s-ar putea închide în Europa!!

0

Reţelele de socializare, Facebook și Instagram s-ar putea închide anul acesta în Europa, dacă Meta, compania care le deține, nu va reuși să ajungă la o înțelegere cu autoritățile europene cu privire la protecția datelor utilizatorilor.

Mai exact, problema se referă la reglementările europene privind datele care împiedică Meta să transfere, să stocheze și să prelucreze datele europenilor pe serverele din SUA.

În raportul său anual către Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA, autoritatea financiară a țării, Meta a avertizat că, dacă nu va fi adoptat un nou cadru legislativ și compania nu ar mai putea folosi modelul actual de acorduri, probabil că vor fi nevoiţi să se retragă din Europa.

În acelaşi timp, compania care deţine Facebook şi Instagram a declarat că procesarea datelor utilizatorilor între țări este crucială pentru direcționarea către afaceri și reclame.

„Dacă nu reușim să transferăm date între țările și regiunile în care operăm sau dacă avem restricții de a partaja date între produsele și serviciile noastre, aceasta ar putea afecta capacitatea noastră de a ne furniza serviciile, modul în care ne furnizăm servicii sau capacitatea noastră de a viza reclame”, se arată în raportul Meta.

Ce spun reprezentanţii companiei despre plecarea din Europa
În acelaşi timp, oficialii Meta cred că vor putea ajunge la un nou acord în acest an, dar, dacă acest lucru nu se va întâmpla, ”probabil nu vom putea oferi o serie dintre cele mai importante produse și servicii ale noastre, inclusiv Facebook și Instagram, în Europa”.

„Nu avem absolut nicio dorință și niciun plan de a ne retrage din Europa, dar realitatea simplă este că Meta și multe alte afaceri, organizații și servicii se bazează pe transferurile de date între UE și SUA pentru a opera servicii globale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Meta pentru Euronews.

51 afisări
Spune ce crezi
hot girl striptease sexy nude poledance desktop stripper

ADS*