Autorităţile sanitare din Danemarca s-au arătat îngrijorate, vineri, de riscul ca spitalele să fie copleşite în următoarea perioadă de înmulţirea cazurilor de COVID-19. Asta după ce, în urmă cu o lună, în Danemarca au fost ridicate ultimele restricţii impuse de pandemia de coronavirus, inclusiv obligativitatea certificatului verde, relatează AFP.
”Cu riscul de COVID-19, al gripei şi altor boli infecţioase, riscăm să supraîncărcăm spitalele (…) Deja constatăm că spitalele ţării sunt foarte încărcate şi personalul sub presiune”, a atenţionat directorul Agenţiei naţionale de sănătate.
Vineri au fost confirmate pentru a doua zi consecutiv peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu circa 5,8 milioane de locuitori.
Lider în introducerea certificatului verde încă din primăvară, Danemarca a scos acest document din circulaţie pe 10 septembrie, când numărul noilor cazuri de COVID-19 era de patru ori mai mic decât în prezent, relatează AFP.
Având în vedere noile evoluţii, Ministerul Sănătăţii a anunţat că ”a cerut Comisiei privind epidemiile să evalueze măsurile pertinente pe care le-ar indica situaţia actuală”.
Circa 85,9% dintre cei cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă.