ADVERTISEMENT

Lună: decembrie 2025

„Pentru moment, decizia este la USR, conform protocolului de coaliție. Ei m-au consultat cu privire la numirile de miniștri înainte și mă aștept să o facă și acum”, a declarat Nicușor Dan. „Am vorbit cu domnul Moșteanu și i-am spus că decizia este la domnia sa. Ca observație generală, intensitatea cu care în spațiul public se blamează diferite fapte nu este niciodată proporțională cu faptele”, a afirmat șeful statului, întrebat dacă a discutat cu Ionuț Moșteanu înainte ca acesta să-și anunțe demisia. Întrebat dacă este o problemă că România nu are un ministru al Apărării, președintele a precizat: „Nu, pentru că este un ministru responsabil care se ocupă. Chiar am avut o discuție pe o poziție pe care România să o aibă în structurile europene, pe o chestiune precisă, și o poziție pe economie, și mi s-a spus că ministru este la apărare. Nu, nu, nu e niciun pericol. Se mai întâmplă în democrație: miniștrii să plece, durează 10 zile, 15 zile, vine un alt ministru”. Amintim că Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării, în urma scandalului apărut pe tema studiilor sale. Anterior, mai mulți colegi din conducerea partidului îi ceruseră retragerea. Premierul Ilie Bolojan l-a numit pe Radu Miruță, ministrul USR al Economiei, să preia interimar și funcția de ministru al Apărării. Cu doar o zi înainte de anunțul demisiei lui Ionuț Moșteanu, șeful Executivului a declarat, la Digi24, faptul că nu „lucrează cu CV-uri” și încearcă să facă tot ceea ce este mai bun pentru România. Ilie Bolojan a mărturisit că i-a spus lui Moșteanu să „țină capul sus”.

Grindeanu cere ca pe Podul de la Brăila să se circule și noaptea: Dacă tot nu dau jos macaralele, atunci să se circule 24 din 24”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, despre situaţia apei potabile din Prahova şi Dâmboviţa, că el, dacă ar fi ...

Read moreDetails
Page 10 of 12 1 9 10 11 12
Loading
fashiondays.ro

Welcome Back!

Login to your account below

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.