• Cookie
  • Drept la replica
  • Redacția
  • Termeni si Conditii
  • Scrie un articol
  • Login
  • Register
miercuri, aprilie 22, 2026
RealitateaFaraCenzura.ro
No Result
View All Result
  • Acasa
  • Comunicate de presă
  • High Tech
    • Spam & Phishing
  • Istorie
  • LIFE & STYLE
    • CanCan-uri
      • Media/Emisiuni TV
      • Pamflete /Bancuri
      • Vedete
    • Modă & Frumuseţe
    • Retete culinare
    • Sanatate si Diete
    • Travel
  • Relaţii & Sex
  • Stiri
    • Diverse
    • Auto & Moto
    • Info utile
    • Social
    • Actualitate
    • Sanatate
    • Cultura
    • Economie
    • Stiri Diverse
    • Justitie
      • Coruptie
      • Escrocherii
    • Politica
      • Biografie
      • Luptă pe ciolan
      • Dosar politic
  • Stiri Locale
    • Stiri Externe
    • Bacău
    • Bistrița
    • Botoșani
    • Brașov
    • Cluj
    • Mures
    • Sibiu
    • Vrancea
    • Timişoara
  • Moldova
  • Acasa
  • Comunicate de presă
  • High Tech
    • Spam & Phishing
  • Istorie
  • LIFE & STYLE
    • CanCan-uri
      • Media/Emisiuni TV
      • Pamflete /Bancuri
      • Vedete
    • Modă & Frumuseţe
    • Retete culinare
    • Sanatate si Diete
    • Travel
  • Relaţii & Sex
  • Stiri
    • Diverse
    • Auto & Moto
    • Info utile
    • Social
    • Actualitate
    • Sanatate
    • Cultura
    • Economie
    • Stiri Diverse
    • Justitie
      • Coruptie
      • Escrocherii
    • Politica
      • Biografie
      • Luptă pe ciolan
      • Dosar politic
  • Stiri Locale
    • Stiri Externe
    • Bacău
    • Bistrița
    • Botoșani
    • Brașov
    • Cluj
    • Mures
    • Sibiu
    • Vrancea
    • Timişoara
  • Moldova
No Result
View All Result
RealitateaFaraCenzura.ro
No Result
View All Result
ADVERTISEMENT

Război în Ucraina. „Barbarii secolului XXI”. Rușii au distrus peste 200 de școli, 34 de spitale și 1.500 de clădiri rezidențiale

Delia I by Delia I
martie 7, 2022
in Stiri
0 0
0
Război în Ucraina. „Barbarii secolului XXI”. Rușii au distrus peste 200 de școli, 34 de spitale și 1.500 de clădiri rezidențiale
71
SHARES
794
VIEWS
FacebookTelegramPinterestWhatsAppReddit

Localitățile din sud-estul Ucrainei au fost din nou ținta atacurilor trupelor rusești, iar guvernul de la Kiev spune că se pregătește un atac major asupra capitalei. Ieri, toată ziua, au fost lupte intense la periferia Kievului, pe care rușii încearcă să-l încercuiască. Potrivit oficialilor americani, 95% din capacitatea de luptă a Rusiei este masată în Ucraina. Volodimir Zelenski a cerut din nou ajutorul Occidentului. El crede că sancțiunile impuse până acum Rusiei nu sunt suficiente și cere mai mult sprijin pentru țara sa. Astăzi urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri, a treia, între Ucraina și Rusia.

Cererile Rusiei pentru a opri războiul: Ucraina depune armele, recunoaște pierderea Crimeei, independența Donbas și nu intră în NATO

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 15:44 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni agenţiei Reuters că acţiunile militare ruse vor înceta „într-o clipă” dacă Ucraina îndeplineşte mai multe condiţii: să înceteze rezistenţa, să îşi modifice Constituţia pentru a recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia şi să recunoască independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Peste 200 de școli, 34 de spitale și 1.500 de clădiri rezidențiale, distruse de la începutul invaziei ruse în Ucraina

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 15:20 Consilierul președintelui Zelenski, Mihai Podoliak, acuză Rusia că a distrus peste 200 de școli, 34 de spitale și peste 1500 de clădiri rezidențiale.

„Așezările noastre sunt complet lipsite de lumină, apă, căldură. Armata rusă nu știe să lupte împotriva altor armate. Dar se pricepe la uciderea civililor”, scrie acesta într-un mesaj pe Twitter, în care îi acuză pe ruși că sunt „Barbarii secolului XXI”.

Tancurile rusești ocupă poziții printre blocurile din zone dens populate de civili la vest de Kiev

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 15:00 Videoclipul geolocalizat luni de CNN arată tancuri rusești luând poziții într-o zonă dens populată, chiar la vest de Kiev.

Clipul de 17 secunde a fost filmat aparent de un locuitor într-un bloc de apartamente din cartierul Irpin, loc în care forțele ruse au tras înspre capitală duminică și luni, ucigând mai mulți civili.

Videoclipul arată cel puțin cinci tancuri rusești și echipajele lor la câțiva metri de blocuri de apartamente.

În teritoriile ocupate rușii încearcă să instaureze imediat un regim administrativ-polițienesc prin teroare, spun ucrainenii

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 14:37 Autoritățile ucrainene anunță că în zonele ocupate de ruși, aceștia încearcă să impună noi administrații locale, precum și de poliție, prin teroare. 

„Adversarul continuă operațiunea ofensivă împotriva Ucrainei, concentrându-și eforturile principale asupra împrejurimilor capitalei Kiev, Harkov, Cernihov, Sumî, Mariupol, Mykolaiv”, se arată în comunicatul autorităților ucrainene.

De asemnea, rușii se pregătesc pentru a ataca Vyshgorod. Aceștia încearcă să stabilească controlul asupra Cernihovului și să străpungă apărarea orașului Mariupol.

„În direcția basarabeană, adversarul nu desfășoară acțiuni active, dar soldații grupului operativ militar rusesc în zona de securitate a Transnistriei sunt în alertă”, se mai arată în mesajul publicat pe Facebook de Forțele Armate ale Ucrainei.

Zelenski cere embargou comercial internațional împotriva Rusiei

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 14:13 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni noi sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei din cauza invaziei sale din Ucraina, propunând un boicot asupra petrolului şi a altor produse ruseşti şi oprirea exporturilor spre Rusia, relatează Reuters.

Citește și România, alături de toate țările UE, SUA și Marea Britanie, pe lista „țărilor neprietenoase cu Rusia”

Ministrul de externe al Rusiei se va întâlni cu omologul ucrainean

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 13:34 Ministrul rus de externe Serghei Lavrov urmează să se întâlnească joi, la Antalya, Turcia, cu ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba, informează BBC.

Întâlnirea are loc în timp ce Rusia continuă invadarea Ucrainei.

Ucraina spune că atacurile cu rachete au continuat asupra zonelor rezidențiale din mai multe orașe și că capitala Kiev s-ar putea confrunta cu un asalt total.

A treia rundă de negocieri între Ucraina și Rusia

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 13:34 Discuțiile dintre Rusia și Ucraina vor începe la 14:00 GMT (16:00 ora României), au informat, luni, oficialii ucraineni, potrivit BBC.

Anterior, agenția de presă din Belarus (BelTA), anunța că discuțiile sunt programate la ora 12:00 GMT, ora 14:00 ora României.

Cele două delegaţii s-au întâlnit ultima oară în regiunea Brest, în vestul Belarus, pentru a doua rundă de negocieri, când au agreat crearea de coridoare umanitare în oraşele asediate Mariupol şi Volnovaha pentru a facilita evacuarea civililor.

Orașul Irpin, singurul oraș din care civilii sunt evacuați

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 13:27 Potrivit presei ucrainene, un singur oraș, Irip , din apropierea capitalei Kiev, este în prezent evacuat. Aproximativ 2.000 de oameni au părăsit orașul în două ore. În Irpin se duc luptele grele de mai bine de șase zile între forțele ucrainene și ruși.

Ministerul britanic al Apărării: Rusia atacă infrastructura de comunicații din Ucraina

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 13:27 Ministerul Apărării din Marea Britanie crede că Rusia vizează în mod deliberat infrastructura de comunicații a Ucrainei, potrivit BBC.

Moscova „țintește probabil infrastructura de comunicații a Ucrainei pentru a reduce accesul cetățenilor ucraineni la știri și informații de încredere”, arată ministerul.

Au existat relatări despre un atac asupra unui turn de televiziune din Harkov, duminică, în urma unui atac similar la Kiev, săptămâna trecută.

„De asemenea, este foarte probabil ca accesul la internet să fie întrerupt în Ucraina ca urmare a pagubelor colaterale cauzate de atacurile rusești asupra infrastructurii. În ultima săptămână, au fost raportate întreruperi ale internetului în Mariupol, Sumî, Kiev și Harkov”, a mai spus Ministerul Apărării.

ONU: Sute de mii de persoane nu mai au acces la ajutoare în Ucraina din cauza încercuirii militare a unor orașe

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 13:20 Sute de mii de persoane din interiorul Ucrainei nu mai au acces la ajutoare esenţiale din cauza încercuirii militare a unor oraşe, atrage atenţia ONU într-un raport publicat luni, făcând apel la crearea urgentă de culoare de trecere în condiţii de siguranţă, potrivit Reuters, informează Agerpres.

În prezent se depun eforturi pentru deschiderea de coridoare umanitare, după două zile de armistiţii încălcate care ar fi trebuit să permită plecarea civililor. Astfel de rute sunt de asemenea esenţiale pentru transportul de ajutoare, cum ar fi apă, mâncare şi medicamente.

„Este nevoie urgentă de ‘ferestre de linişte’ şi de ‘culoare de trecere sigure’, în condiţii de siguranţă şi predictibile, pentru a reloca oameni ale căror vieţi sunt în pericol şi pentru a oferi ajutoare umanitare care pot salva vieţi”, se arată într-un raport al Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), bazat pe informaţii primite până duminică.

Rusia a anunţat luni noi coridoare spre teritoriul său şi spre Belarus, aliatul său, decizia fiind denunţată drept imorală de către Kiev.

OCHA precizează că agenţiile ONU, partenerii umanitari şi guvernul ucrainean îşi intensifică acţiunile de ajutor din interiorul Ucrainei, dar nu pot ajunge la unele persoane care au mare nevoie de sprijin.

La Herson, în sudul Ucrainei, aproximativ 30 de camioane cu ajutoare nu au putut intra în oraş din cauza luptelor în derulare, a precizat OCHA.

În alte locuri, rezervele de apă şi de medicamente esenţiale sunt pe terminate, inclusiv la un spital de psihiatrie din Borodianka, la aproximativ 60 de kilometri de Kiev, care are sute de pacienţi, unii având nevoie de asistenţă permanentă.

Rezervele de oxigen pentru bolnavii de COVID-19 şi pentru alte tipuri de pacienţi au rămas de asemenea extrem de puţine, iar luptele au dus la întreruperea alimentării cu gaz a sute de mii de locuinţe, se mai arată în raport.

Blinken: SUA și țările aliate sunt „gata să facă față oricărei amenințări” la adresa NATO

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 13:18 Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, aflat într-o vizită oficială în Lituania, spune că Rusia a încercat să „submineze democrația Lituaniei și să semene polarizarea cu atacuri cibernetice și dezinformare”, relatează BBC. El a spus că SUA și țările aliate sunt „gata să facă față oricărei amenințări” la adresa NATO.

Prețul gazelor în Europa a atins un nou maxim istoric

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 13:15 Preţul gazelor naturale a atins luni dimineață un nou maxim istoric pe piaţa europeană, după ce SUA au anunţat că ar putea impune restricţii pentru importurile de petrol rusesc, o deciziei care ar crea noi îngrijorări pe pieţele de materii prime.

La hub-ul de gaze TTF din Ţările de Jos, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile au crescut luni cu 79% până la un nou record de 345 de euro pentru un Megawatt-oră.

În prezent, exporturile de gaze din Rusia, ţară care este responsabilă pentru 40% din importurile europene, nu sunt vizate de sancţiuni. Situaţia livrărilor rămâne stabilă, grupul rus Gazprom anunţând luni că livrările prin Ucraina se derulează în regim normal.

Se duc lupte grele în jurul Kievului

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 12:50 Lupte grele au loc luni la nord la vest de Kiev, potrivit oficialilor ucraineni. Forțele ruse par să fi trecut la ofensivă în mai multe zone pentru a încerca să înainteze spre capitala Ucrainei.

„Cu furie extremă, inamicul distruge Bucea, Hostomel, Vorzel, Irpin. Ucid în mod deliberat civili”, a spus primarul Kievului, Vitali Kliciko.
Mai multe relatări vorbesc despre incendii puternice în toate cele patru districte, în timp ce civilii încearcă să fugă din fața războiului.

„Facem totul în capitală pentru a sprijini orașul, pentru a crea o rezervă de alimente, medicamente, bunuri esențiale. Distribuim și oferim ajutoare celor care au cea mai mare nevoie. Ajutor umanitar a fost trimis și la Cernihiv”, a adăugat Kliciko.

„Capitala se pregătește pentru apărare. Îi rog pe toți locuitorii din Kiev să-și păstreze calmul, să stea acasă sau, în caz de alarmă, în adăposturi”, a adăugat el.

Forțele ruse continuă ofensiva către orașul-port strategic Mykolaiv

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 12:40 Trupele ruse continuă ofensiva către orașul-port strategic Mykolaiv luni dimineață, oficialii avertizându-i pe rezidenți să stea la adăpost.

Guvernatorul regional Vitali Kim, a declarat într-un mesaj Telegram: „Intră în ofensivă. Inamicul a intrat în aeroportul nostru.”

Avertismentul asupra unui atac a venit la câteva ore după ce primarul din Mykolaiv, Oleg Senkevici, a declarat că orașul a fost lovit de rachete rusești în zori, informează CNN.

„Astăzi Mykolaiv s-a trezit în zgomotul atacurilor rusești”, a scris el pe Telegram. „La fel ca în toată Ucraina, inamicul a țintit cu ticăloșie blocurile de apartamente ale orașului.”

Primarul i-a avertizat pe civili să nu atingă munițiile neexplodate. CNN a văzut duminică dovezi că munițiile cu dispersie au aterizat în apropierea zonelor civile.

O persoană a fost ucisă și trei rănite în urma bombardamentelor, a declarat pentru CNN un oficial al unui spital din Mykolaiv.

Forțele ucrainene au reușit să distrugă un convoi rusesc, în apropierea orașului, potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale.

Audierile privind războiul din Ucraina au început la Haga. Rusia a nu și-a trimis delegați la ședința Curţii de Justiţie

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 12:36 Rusia a boicotat luni audierile în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga în cadrul unei proceduri iniţiate de Ucraina, care acuză Moscova de crime de război. 

„Într-o scrisoare datată 5 martie 2022, ambasadorul Federației Ruse în Regatul Țărilor de Jos anunțat că guvernul său nu intenționează să participe la audieri. Curtea regretă lipsa Federației Ruse la audieri”, a spus judecătoarea Joan Donoghue, preşedinta CIJ, precizând că a primit o notificare în acest sens de la ambasadorul Rusiei în Olanda, unde îşi are sediul Curtea.

Ucrainenii spun că rușii l-au ucis pe primarul orașului Hostomel

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 12:25 Primarul localităţii ucrainene Hostomel, Iuri Prilipko, a fost ucis de militarii ruși, potrivit autorităţilor locale. Trupele ruse l-au împușcat deliberat pe Prilipko, a anunțat luni consiliul local din Hostomel, informează DPA.

„A murit în timp ce distribuia pâine celor înfometaţi şi medicamente celor bolnavi”, a precizat consiliul local din Hostomel, într-o postare publicată pe Facebook.

Kievul reacționează dur la anunțul făcut de Moscova privind „coridoarele umanitare”

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 12:10 Un purtător de cuvânt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat dur, spunând că mișcarea Rusiei este „total imorală” și că Moscova încearcă „să folosească suferința oamenilor pentru a crea o imagine pentru televiziuni”.

„Sunt cetățeni ai Ucrainei, ar trebui să aibă dreptul de se evacua pe teritoriul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Reuters.

„Aceasta este una dintre problemele care provoacă distrugerea coridoarelor umanitare. Rușii par să fie de acord cu ele, dar vor să le folosească pentru a-și crea o imagine pozitivă și vor ca aceste coridoare să conducă în direcția lor”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

China anunţă că îşi asumă rolul de mediator în conflictul din Ucraina

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 12:00 Prietenia dintre China şi Rusia este „solidă ca o stâncă”, iar perspectivele de cooperare dintre cele două ţări sunt foarte largi, a declarat luni ministrul chinez de externe Wang Yi, citat de Reuters, afirmând în acelaşi timp că Beijingul deja „face oficii de mediator” în conflictul din Ucraina.

„Pacea şi dialogul trebuie promovate, iar China a făcut deja unele eforturi în acest sens. Au fost două runde de negocieri şi sperăm să fie şi o a treia. Cu cât sunt mai multe divergenţe, cu atât este mai mare nevoia de a ne aşeza la masa negocierilor”, a menţionat ministrul chinez de externe.

Cinci milioane de ucraineni își vor părăsi țara dacă vor continua bombardamentele

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 11:50 UE se așteaptă ca cinci milioane de ucraineni să părăsească țara dacă bombardamentele Rusiei asupra Ucrainei continuă, a avertizat luni șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell.

„Trebuie să ne pregătim să primim în jur de cinci milioane de oameni. Trebuie să mobilizăm toate resursele UE pentru a ajuta acele țări care primesc oameni. Vom avea nevoie de mai multe școli, mai multe centre de primire – mai mult din toate” , a afirmat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Josep Borrell a promis, de asemenea, un control mai atent asupa cheltuielilor UE pentru ajutor în țările care au sprijinit Rusia în mod diplomatic sau care s-au abținut de la a critica invazia Ucrainei de către Moscova.

Peste 11.000 de ruși morți, potrivit ultimului bilanț al ucrainenilor

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 10:54 Ministerul Apărării din Ucraina anunță un nou bilanț al pierderilor pe care le-au suferit rușii în Ucraina. Astfel, potrivit estimărilor autorităților ucrainene, peste 11.000 de ruși au murit, în timp ce au fost distruse aproape 1.000 de blindate.

Ministerul transmite într-un mesaj pe Facebook că au fost distruse 290 de tancuri rusești, 117 lansatoare de rachete, 46 de avioane și 68 de elicoptere, precum și 7 drone rusești.

Rusia a ucis cel puțin 8 persoane în Harkov în ultimele 24 de ore, spun autoritățile ucrainene

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 10:35 Cel puțin opt persoane au murit în urma bombardamentelor rusești asupra zonelor rezidențiale din orașul Harkov în ultimele 24 de ore, a anunțat luni Serviciul de Urgență al Ucrainei într-un comunicat. 

Serviciul de Urgență a anunțat că un atentat care a avut loc duminică în jurul orei 19:15, ora locală a „demolat complet sau parțial” clădiri rezidențiale cu mai multe etaje, clădiri administrative, instituții medicale, instituții de învățământ și cămine.

Au fost, de asemenea, incendii de amploare în 21 de clădiri din zona centrală a orașului.

Aproximativ 200 de persoane au fost salvate și evacuate de salvatori în timpul incendiilor.

Olena Zelenska: „Ocupanții ucid copii ucraineni. O fac conștient și cu cinism”

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 09:43 Olena Zelenska, soţia preşedintelui ucrainean, a postat un mesaj sfâşietor despre copiii care au murit de când Rusia a invadat Ucraina.

În postarea făcută pe Facebook, ea a dat câteva exemple şi a menţionat că mulţi alţii sunt blocaţi în subsoluri şi mor de foame.

Armata ucraineană anunță că rușii se pregătesc să ia cu asalt Kievul

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 09:08 Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că trupele ruse se pregătesc să ia cu asalt Kievul.

Într-un buletin difuzat la primele ore ale dimineţii de luni, Statul Major a informat că trupele ruse intenţionează să preia controlul total al oraşelor Irpin şi Bucea, aflate la mică distanţă de Kiev.

Hackerii au atacat posturi TV rusești pentru a le arăta oamenilor ce se întâmplă în Ucraina

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 09:07 Gruparea de hackeri Anonymous susține că a piratat emisiunile televiziunilor de stat rusești pentru a difuza imagini ale războiului din Ucraina, relatează BBC.

De asemenea, grupul a spus că este implicat „în cea mai mare operațiune Anonymous văzută vreodată”, adăugând că este îngrijorată de faptul că unele guverne ar putea să o considerere o amenințare.

„Amintiți-vă de noi când diverse puteri își îndreaptă atenția către noi, pentru că se va întâmpla”, a spus Anonymous. „Putem schimba lumea în bine. Aceasta a fost întotdeauna ideea”.

Forțele ucrainene spun că au reluat controlul în Ciuguiv

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 08:43 Oficialii ucraineni spun că forțele armate ale Ucrainei au preluat din nou controlul în orașul Ciuguiv din estul țării, relatează BBC.

Statul Major al Ucrainei a spus că forțele Kievului au capturat orașul de la trupele ruse și au provocat pierderi grele forțelor Moscovei în timpul bătăliei.

Oficialii ucraineni au mai susținut că doi comandanți ruși de rang înalt au fost uciși în timpul bătăliei pentru orașul cu o populație de aproximativ 31.000 de oameni.

BBC nu poate verifica în mod independent aceste afirmații.

Ciuguiv se află într-o locație strategică, în apropiere de al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, care a fost bombardat puternic de forțele ruse.

Washingtonul acuză Moscova că recrutează sirieni să lupte în Ucraina

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 08:21 Rusia recrutează mercenari sirieni cu experienţă în gherila urbană pentru a lupta în Ucraina, a relatat duminică Wall Street Journal, citând responsabili americani.

Moscova, care a lansat o invazie în Ucraina în 24 februarie şi a întâmpinat o rezistenţă la care nu se aştepta, a început în ultimele zile să recruteze combatanţi sirieni pentru a-i utiliza în preluarea controlului asupra zonelor urbane, au spus patru responsabili pentru cotidianul american.

Preţul petrolului se apropie de recordul absolut

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 08:20 Preţul barilului de petrol pe piaţa Brent a depăşit scurt timp, în cursul nopţii, nivelul de 139 de dolari, apropiindu-se, de recordul absolut înregistrat în 2008, relatează BBC.

Imediat după începerea tranzacţiilor electronice pe piaţa Brent, în nord-vestul Europei, preţul barilului de petrol a atins timp de câteva minute nivelul de 139,13 dolari. La aproximativ o oră de la începerea tranzacţiilor, preţul scăzuse la 130,45 de dolari.

Rusia anunță noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 07:36 Armata rusă a anunțat că va va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe ucrainene, relatează Reuters, care citeaza agenția de presă Interfax.

Coridoarele umanitare din Kiev, Mariupol, Harkov și Sumî vor fi deschise la cererea președintelui francez Emmanuel Macron, a anunțat ministerul rus al Apărării.

Mai multe încercări de evacuare a civililor prin coridoare umanitare au eșuat în ultimele zile.

Ministerul britanic al Apărării: Avansul trupelor rusești e „minim”

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 07:31 Ministerul Apărării din Marea Britanie arată în cel mai recent raport de informații că forțele rusești au făcut „avansuri minime pe teren” în weekend.

„Este foarte puțin probabil ca Rusia să-și fi atins cu succes obiectivele planificate până în prezent”, arată raportul. Ministerul spune că, în ultimele 24 de ore, un „nivel ridicat de lovituri aeriene și artilerie rusești” au continuat să vizeze ținte militare și civile din orașele ucrainene.

„Atacurile recente au vizat Harkov, Mikolaev și Cernihiv și au fost deosebit de dure în Mariupol”, potrivit raportului.

Noi bombardamente rusești în Mikolaev

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 07:25 A Noi bombardamente rusești au vizat orașul-port Mikolaev din sudul Ucrainei, potrivit presei locale, care spune că atacul a început la 05:00, ora locală (06:00, ora României), relatează BBC.Un videoclip postat de reporterul New York Times Michael Schwirtz pare să arate cerul nopții luminat de explozii. Schwirtz a scris pe Twitter că bombardamentele par să fie concentrate la periferia de est a orașului.

Directorul AIEA: Avem probleme de comunicare cu centrala nucleară de la Zaporojie

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 07:17 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat că nu se pot obține informații fiabile de la centrala nucleară de la Zaporojie, aflată acum sub conducerea unui ofițer rus, pentru că telefoanele fixe, faxurile şi e-mailurile nu funcţionează, iar legătura prin reţeaua mobilă este de proastă calitate, o evoluție pe care oficialul ONU o cataloghează drept „gravă”, care contravine principiilor de bază pentru funcţionarea sigură a sitului.

Oficial american: Rusia a lansat 600 de rachete în Ucraina

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 07:10 Rusia a lansat în total aproximativ 600 de rachete de la începutul invaziei asupra Ucrainei, a spus un înalt oficial american al apărării. El adaugă că Moscova a angajat aproximativ 95% din capacitatea sa de luptă în interiorul Ucrainei.

Au avut loc noi lupte la Herson și Mikolaiv, iar forțele ruse încă încearcă să încercuiască Kievul, Harkovul, Cernihiv și Mariupol, potrivit oficialului citat de CNN.

Dar trupele rusești au fost întâmpinate cu o puternică rezistență ucraineană, încetinind asaltul rusesc.

Zelenski: Rusia va bombarda întreprinderile din industria de apărare

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 00:10 Președintele Volodimir Zelenski a publicat duminică seară un nou mesaj, extrem de puternic: „Nu vom ierta blocurile bombardate, nu vom ierta civilii executați, distrugerea infrastructurii noastre, sute de morți, mii de suferințe umane. Dumnezeu nu va ierta asta nici azi, nici mâine, niciodată! Rusia a anunțat că mâine (luni – n.r.) va bombarda întreprinderile din industria de apărare. Cele mai multe dintre ele sunt situate în orașele noastre, cu civili în jur. Este o crimă, pur și simplu o crimă!”

„Nu vom ierta. Nu vom uita. Îi vom pedepsi pe toți cei care au comis atrocități, în acest război, pe pământul nostru. Vom găsi fiecare nemernic care ne-a împușcat oamenii în orașele noastre, care ne-a bombardat pământul, care a lansat rachete. Care a dat ordin și a apăsat „start”. Nu veţi găsi liniştea pe acest pământ, decât în mormânt!”, a mai spus președintele Ucrainei.

Previous Post

Cererile Rusiei pentru a opri războiul: Ucraina depune armele, recunoaște pierderea Crimeei, independența Donbas și nu intră în NATO

Next Post

Patriarhul Daniel: Războiul din Ucraina este un război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent

Delia I

Delia I

Next Post
Patriarhul Daniel: Războiul din Ucraina este un război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent

Patriarhul Daniel: Războiul din Ucraina este un război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent

Loading
fashiondays.ro
Facebook
RealitateaFaraCenzura.ro

RealitateFaraCenzura.ro – Știri, analize și perspective fără filtru. Descoperă ce alții nu vor să știi.

Abonare newsletter

Loading

Comentarii recente

  • IAN la O Veste Bună: Automatizarea restaurantelor din Madrid și Paris promite rentabilitate și creștere a productivității în HoReCa
  • Marilena la O Veste Bună: Automatizarea restaurantelor din Madrid și Paris promite rentabilitate și creștere a productivității în HoReCa
  • Ovidiu M la Româncă de 21 de ani, dispărută fără urmă în Spania
  • Melania Predoiu la Româncă de 21 de ani, dispărută fără urmă în Spania
  • Mihaela la Inspectorul șef al IPJ Dolj, Marius-Daniel Mîrzacu, a murit la vârsta de 51 de ani

© 2025 - RealitateaFaraCenzura.ro / Site din rețeaua: IANGROUP

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password? Sign Up

Create New Account!

Fill the forms below to register

All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Acasa
  • Comunicate de presă
  • High Tech
    • Spam & Phishing
  • Istorie
  • LIFE & STYLE
    • CanCan-uri
      • Media/Emisiuni TV
      • Pamflete /Bancuri
      • Vedete
    • Modă & Frumuseţe
    • Retete culinare
    • Sanatate si Diete
    • Travel
  • Relaţii & Sex
  • Stiri
    • Diverse
    • Auto & Moto
    • Info utile
    • Social
    • Actualitate
    • Sanatate
    • Cultura
    • Economie
    • Stiri Diverse
    • Justitie
      • Coruptie
      • Escrocherii
    • Politica
      • Biografie
      • Luptă pe ciolan
      • Dosar politic
  • Stiri Locale
    • Stiri Externe
    • Bacău
    • Bistrița
    • Botoșani
    • Brașov
    • Cluj
    • Mures
    • Sibiu
    • Vrancea
    • Timişoara
  • Moldova

© 2025 - RealitateaFaraCenzura.ro / Site din rețeaua: IANGROUP