Senatoarea Diana Șoșoacă a participat la o recepție la Ambasada Rusiei în România, de unde a făcut o serie nouă de declarații aberante.
Parlamentara aleasă din partea AUR a susținut că Moscova s-ar fi oferit să înapoieze tezaurul României, însă fostul președinte Traian Băsescu ar fi refuzat.
Șoșoacă a intrat în direct la televiziunea Realitatea Plus. Întrebată de moderatoarea Anca Alexandrescu unde se află, deputata a declarat: „La Ambasada Rusiei, la recepția organizată de Ambasada Rusiei de ziua diplomaților Rusiei. Ca să nu ziceți că mint. Deși nu se face, totuși am solicitat, pentru că v-am promis că voi intra în direct și nu am vrut să vă dezamăgesc, pentru că vă apreciez foarte mult. Și am solicitat să mi se permită să am acest live, deși nu se permite într-o ambasadă. Însă am fost invitată într-o cameră specială pentru transmisii de acest gen și pot să vorbesc cu dumneavoastră”, a afirmat Diana Șoșoacă.
Mai departe, senatoarea a susținut că în urmă cu 18 ani rușii s-ar fi oferit să ofere înapoi României tezaurul, dar s-ar fi opus președintele în funcție.
„Eu am făcut o interpelare. În urmă cu vreo 18 ani, când era domnul Băsescu președinte, cred că atunci era, i s-a oferit României Tezaurul, însă domnul Băsescu l-a refuzat și Ministerul Afacerilor Externe. Și cred că ar trebui să-l întrebați pe domnul Dumitru Prunariu, care era ambasador în Rusia la acel moment. A venit acasă cu această propunere. Drept pentru care, a doua fost destituit din funcția de ambasador. Cred că ar trebui să-l întrebați, pentru că eu am făcut cercetări, am făcut interpelări cu privire la Tezaur. Evident că Federația Rusă l-a reținut, mă rog, atunci era URSS-ul. Să știți că, dacă se pot purta negocieri și avem niște diplomați care să știe să se comporte și să vorbească, și să facă adevărata diplomație, cred că ne putem lua Tezaurul înapoi”, a mai relatat Șoșoacă.
RelatedPosts
Diana Șoșoacă cere scuze, în calitate oficială, ambasadei Rusiei
Senatoarea Diana Șoșoacă și-a cerut scuze ambasadei Rusiei după ce un alt lider al protestelor împotriva restricțiilor de la București a afișat un bannere amintind de masacrul de la Fântâna Abă din 1941 în care trupele sovietice au ucis mii de români care încercau să treacă din URSS în România.
„În calitate de senator, mi-am cerut scuze Ambasadei Rusiei față de jignirile aduse de anumite persoane. Nu ai dreptul să declanșezi un conflict diplomatic din care noi putem ieși terfeliți într-un hal fără de hal. Ce căuta mitingul care e împotriva restricțiilor pandemice să ni se deturneze către stricarea unor relații diplomatice și așa precare cu vecinii. Au fost foarte mulți oameni acolo duși de Diplan”, a spus Diana Șoșoacă.
Senatoarea Șoșoacă susține că a cerut iertare Ambasadei Rusiei a doua zi dupa aceste evenimente.
„Băi, nu se face așa ceva. Suntem inculți din punct de vedere juridic și diplomatic. Unde ne sunt diplomații de excepție pe care îi aveam? Să fiu singurul senator care să-și ceară iertare, scuze pentru un anumit comportament injurios?”, a spus parlamentare in timpul dialogului de pe Facebook.
Câteva zeci de protestatari, în frunte cu Pompiliu Diplan, s-au dus joia trecută în faţa sediului Ambasadei Federaţiei Ruse, unde au afişat un banner pe care se putea citi: „1 aprilie 1941, 80 ani de la masacrul împotriva românilor care se întorceau acasă”.
Pompiliu Diplan este unul dintre negaționiștii COVID-19. S-a remarcat prin diferite luări de poziție prin care susținea că virusul nu există, că nu sunt cazuri de boală și că nu este „nicio pandemiei”. Diplan este și vicepreședinte al Coaliției STOP 5G.
Acasa




















Declinare de responsabilitate pentru comentarii