A face din Europa o „putere independentă” este „singura” soluţie în faţa ameninţărilor economice din partea Chinei şi a SUA, a afirmat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de AFP.
„Avem nevoie de o nouă scară şi de o nouă viteză în abordarea noastră pentru a pune capăt fragmentării care slăbeşte şi riscă să umilească Europa”, a pledat Macron în faţa grup de industriaşi la Anvers, în Belgia.
În cadrul acestui discurs, preşedintele francez a evocat din nou ideea de „eurobonduri”, împrumuturi comune europene pentru a finanţa investiţii masive şi a rămâne în cursa cu Beijingul şi Washingtonul.
„Dacă vrem să investim suficient în apărarea şi securitatea spaţiale, tehnologiile curate, inteligenţa artificială şi tehnologia cuantică, să ne transformăm productivitatea şi competitivitatea, singura soluţie este să apelăm la emiterea unei datorii comune”, a declarat el în cadrul acestui summit dedicat industriei europene.
RelatedPosts
Franța susține datoria comună, Germania rămâne sceptică
Această idee a unei datorii comune europene este susţinută de Franţa de ani de zile, dar mereu este respinsă de alte ţări, inclusiv de Germania.
„Trăim o perioadă complet inedită”, a afirmat Emmanuel Macron. „Prin urmare, trebuie să acceptăm să luăm măsuri cruciale care nu sunt foarte comune în setul de instrumente european clasic”, a apreciat el.
Emmanuel Macron a făcut, de asemenea, apel la ţările voluntare să aplice reformele pieţei unice europene propuse de Comisie, iar dacă acestea nu progresează până la sfârşitul lunii iunie, să se recurgă la o „cooperare consolidată”.
Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a deschis, de asemenea, uşa unor astfel de cooperări consolidate, dacă este necesar.
Acasa


























Declinare de responsabilitate pentru comentarii
