Liderii PSD au intrat în ședință de urgență luni dimineață, 9 martie, într-un moment critic pentru supraviețuirea Coaliției. Deși au smuls o victorie parțială pentru „planul de solidaritate”, social-democrații anunță Consiliu Politic Național pe tema proiectului de buget de stat. Sorin Grindeanu punctează că decizia cu privire la participarea la guvernare trebuie luată într-un for extins.
„Înainte de dezbateri să avem punct de vedere al PSD pe proiectul de buget, asta vom hotărâ duminica viitoare în Consiliul National. Proiectul de buget fost transmis aseară, eu l-am transmis colegilor mei. Sunt câteva lucruri care la prima vedere par a nu fi prinse”, a spus șeful PSD.
Pachetul de solidaritate al PSD este prins parțial, iar creșterea salariului minim, decisă la finalul anului trecut în coaliție, pare că lipsește, explică acesta.
Cele 3 puncte ale PSD în privința proiectului de buget ar putea fi completate: „Colegii vor încerca sa vină cu amendamente pe care să le transmitem coaliției până la aprobarea proiectului pe buget în Guvern”, a completat liderul partidului.
Știrea inițială
„Aseară târziu (duminică-n.r.) ne-au trimis bugetul sau proiectul de buget, ca să fiu mai exact”, a anunțat liderul PSD, Sorin Grindeanu, înainte de a intra în ședința programată a conducerii partidului.
Potrivit informațiilor „Adevărul”, premierul și ministrul finanțelor se întâlnesc cu reprezentanții PNL din Comisiile de Buget-Finanțe și Comisiile de Administrație Publică din Camera Deputaților și Senatul României, pentru a discuta forma finală de buget care a fost trimisă și partidelor.
Surse din partid afirmă că este propus un buget concentrat pe sprijinul invesțițiilor, mai ales prin co-finanțarea atragerii a aproximativ 10 miliarde de euro din PNRR.
Informațiile transmise indică menținerea alocărilor anunțate pentru planul de măsuri sociale anunțat de PSD. Surse politice mai arată că este vorba de un buget care să susțină relansarea economică, un buget care nu mai susține privilegiile și care asigură o protecție socială cel puțin egală cu cea de anul trecut (cu posibilitatea de a atrage in plus sprijin european).
RelatedPosts
„Este un buget care propune și evitarea intrării în incapacitate de plată a Municipiului București, cu angajamentul actualei administrații că va face reforme majore pentru relansarea Capitalei spre modernizarea ei”, mai indică sursele citate.
Discuțiile pe bugetul de stat
Discuțiile pe bugetul de stat pe 2026 ar fi trebuit finalizate săptămâna trecută, miercuri. PSD condiționează însă adoptarea unui pachet de solidaritate.
În cadrul ultimei ședințe, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a anunțat că vor putea fi alocați aproximativ 1,7 miliarde de lei, adică jumătate din suma necesară pentru măsurile de solidaritate pe care le solicită social-democrații. 3,4 miliarde de lei ar fi necesare pentru ajutoarele one-off pentru pensionarii cu venituri mici și alte măsuri pentru categoriile vulnerabile.
Analiza internă a PSD
După luni de tatonări, PSD intră în faza finală a evaluării participării la guvernare. Consultările interne, începute în decembrie și lărgite odată cu instalarea guvernului Bolojan, se vor încheia odată cu adoptarea bugetului, moment care va tranșa relația tensionată dintre social-democrați și partenerii de la USR.
Liderii coaliției ar urma să se întâlnească astăzi, de la 13.00.
Acasa






















Declinare de responsabilitate pentru comentarii
