Liderul AUR, George Simion, a declarat marți, în Parlament, la dezbaterea moțiunii de cenzură, că „este timpul pentru reconciliere națională, este timpul pentru speranță, este timpul pentru viitor”, anunțând că formațiunea pe care o conduce își asumă o viitoare guvernare și responsabilitatea pentru viitorul țării.
„Astăzi, pe lângă votarea unei moțiuni de cenzură, procedeu total democratic, în ciuda vocilor pe care le-am auzit în spațiul public în ultimele zile, probabil din partea acelorași oameni care au anulat alegerile în 2024 și înfulecau cu nesaț sarmale la Palatul Cotroceni, care acum doar și-au schimbat idolul, vreau să vă spun că astăzi se mai întâmplă ceva în Palatul Parlamentului. Are loc prezentarea raportului unui an de președinție sub Nicușor Dan.
Și imaginea este una neagră: deznădejde, dezbinare și sărăcie. Din păcate, pe lângă aceste lucruri, Nicușor Dan alege astăzi să-l sacrifice pe loialul tovarăș de drum, care probabil se prefigura a fi competitor electoral în mintea lui încâlcită. Dragii români, n-a fost ușor, a fost Nicușor”, a declarat președintele AUR, George Simion, în plenul Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură.
Simion a arătat că „o coaliție care spunea că este proeuropeană și se baza doar pe trădare, cum s-a întâmplat în ultimii 35 de ani, astăzi cere capul lui Moțoc și crede că noi toți de aici, din această sală, suntem trădători”.
„Am primit zeci de telefoane. Sunt colegi din opoziție care au fost surprinși de atenția care le-a fost acordată. Au fost chemați la mese, li s-a întins mâna, li s-a zâmbit și li s-a explicat cum nu trebuie să voteze moțiunea, că voința poporului român este alta. Nu, dragi români, noi am auzit vocea românilor și, domnule Bolojan, noi vom face în continuare ceea ce vor românii de la noi, iar mesajul nostru este clar: noi nu suntem de vânzare, noi nu suntem trădători”, a precizat Simion.
Mesaj către UDMR
El a transmis un mesaj și către UDMR: „Toți cetățenii români, inclusiv etnicii maghiari din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, își doresc ca acest guvern să plece, iar această coaliție proeuropeană să nu mai guverneze în România. Respectați vocea oamenilor care au ieșit în stradă la începutul anului și v-au cerut să îi reprezentați. Altfel, vă veți alătura și dumneavoastră corului celor care își închipuie că sunt salvatori”.
„De salvatori tot am avut parte în acești ani și s-a pus o presiune imensă în spațiul public, în ultimele zile, din partea celor care ni-l prezentau ca salvator pe Klaus Iohannis, din partea celor care, acum un an, veniseră cu salvatorul Nicușor Dan, principalul vinovat pentru moțiunea care va trece astăzi, iar acum l-au găsit ca salvator și aprinzător de lumini pe Ilie Bolojan.
Aveți grijă că minciuna nu mai ține și, din păcate, lovitura de stat, așa cum am fost noi acuzați că o dăm prin această moțiune de cenzură, ați dat-o voi în decembrie 2024”, a menționat președintele AUR.
George Simion a mai spus că a auzit că moțiunea ar reprezenta „cel mai mare tun financiar din ultimii ani”.
„Nu. Atenție: tun financiar a însemnat achiziția a 100 de milioane de doze de vaccin, care, la fel ca guvernarea din ultimii 10 ani, nu vreți să vă asumați niciunii acest tun de 600 de milioane de euro, după cum nu vreți să vă asumați nici miliardele de euro date către Rheinmetall, care miros a corupție”, a adăugat liderul AUR.
„Este timpul pentru reconciliere națională”
„Dragi români, voi trebuie să cunoașteți adevărul și, dacă domnul Bolojan nu înțelege ce i se întâmplă și de ce pleacă acasă, noi am enumerat, domnule Bolojan, în nenumărate moțiuni de cenzură, motivele care trebuie să vă determine să plecați acasă. Ați generat, în primele luni de guvernare, recesiune economică. Trei trimestre la rând avem criză economică, prin prisma primelor dumneavoastră luni de guvernare. Ați generat sărăcie pentru că nu ați tăiat privilegiile.
Este 5 mai. Știți câți vicepremieri ați avut? Cinci! (…) Ați avut timp 10 luni la dispoziție să tăiați privilegiile și nu le-ați tăiat. În schimb, ați luat de la mame, de la veterani, de la pensionari, de la categoriile vulnerabile. De aceea trebuie să plecați acasă”, a spus Simion.
RelatedPosts
El a mai transmis că românii și-ar fi dorit „apă, hrană, energie”, dar ar fi primit „taxe, război și sărăcie”.
„Este timpul ca, prin votul de astăzi din Parlament, vocea românilor să se audă și noi vom face în continuare ceea ce este corect pentru români. Nu putem trăi cu iluzia că aceiași oameni pot genera rezultate diferite”, a spus liderul AUR.
În final, Simion a reiterat că „este timpul pentru reconciliere națională, este timpul pentru speranță, este timpul pentru viitor” și că AUR își asumă o viitoare guvernare.
„Da, ne asumăm viitorul acestei țări, ne asumăm o guvernare viitoare, ne asumăm să redăm speranța românilor. România trebuie să meargă înapoi la votul românilor, domnule Bolojan, dacă vreți într-adevăr să fiți reformator: 300 de parlamentari, tăierea banilor pentru partidele politice și două tururi pentru alegerea primarilor și președinților de consilii județene”, a conchis acesta.
Acasa






















Declinare de responsabilitate pentru comentarii
