O teribilă crimă a avut loc săptămâna aceasta în județul Bacău, unde o tânără de 24 de ani a fost înjunghiată mortal de partenerul ei, chiar în fața copilului lor de cinci ani. Micuțul, speriat și neputincios, a încercat să‑și ajute mama, în speranța că o va salva.
Crima a avut loc joi. Agresorul, un bărbat de 28 de ani, ar fi atacat-o pe tânără orbit de gelozie, convins că aceasta îl înșală. Potrivit familiei, între cei doi existau conflicte repetate, iar amenințările ar fi fost frecvente.
„Băiețelul a fugit la mine în brațe și mi-a spus: «Bunică, bunică, hai că tati cu mami se ceartă»”, a povestit mama bărbatului, bunica micuțului, potrivit Observator.
Femeia povestește că tânăra încerca să fugă pentru a se proteja.
Potrivit bunicii, băiețelul a văzut întreaga scenă și a încercat disperat să-și ajute mama.
„.A adus şi apă ca să-i dea o gură, dar nu mai era la ce”, a mai spus bunica.
Femeia a murit în curtea casei
Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânăra mamă.
„Victima a fost găsită în curtea locuinței, cu multiple plăgi înjunghiate în zona abdomenului și a brațului stâng”, a declarat Aura Crețu, managerul Serviciului de Ambulanță Bacău.
RelatedPosts
Familia victimei: „Amenințările au fost constante”
Rudele Florentinei susțin că tragedia putea fi prevenită. Deși femeia ar fi fost agresată și amenințată în repetate rânduri, aceasta nu a depus niciodată plângere.
„Mă amenința că o omoară. Am anunțat poliția, pentru că și eu am fost bătută”, a spus mama victimei.
Fratele tinerei a povestit că agresorul l-a sunat imediat după crimă: „Mi-a zis să vin să o iau. Când am ajuns, era prea târziu”.
Agresorul, găsit ascuns în pod
După atac, bărbatul a fugit și s-a ascuns într-un pod din apropiere. Polițiștii l-au găsit la scurt timp și l-au reținut. Copilul martor la tragedie a fost preluat de specialiști.
„Echipa mobilă a intervenit de urgență, iar copilul a fost plasat în familia extinsă și se află în siguranță”, a precizat Ada Delia Bîlc, coordonator al serviciului Telefonul Copilului 119.
Un nou caz de femicid în România
Crima din Bacău este al 11‑lea caz de femicid înregistrat în acest an. În 2025, au fost raportate 63 de astfel de crime. În multe situații, copiii sunt martori direcți ai violenței extreme.
Amintim că o femeie în vârstă de 69 de ani a fost găsită moartă, luni, 25 mai, în apartamentul său din Iași. Victima prezenta mai multe plăgi înjunghiate, iar anchetatorii au deschis o investigație pentru a stabili circumstanțele crimei.
Un tânăr de 18 ani din județul Gorj a fost arestat preventiv vineri, după ce a pătruns noaptea în locuința fostei sale iubite, o adolescentă de 17 ani, și a înjunghiat-o de mai multe ori. Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri în orașul Tismana.
Acasa




















Declinare de responsabilitate pentru comentarii