La ieșirea de la consultările cu USR, Eugen Tomac a fost întrebat despre performanțele electorale ale PMP, formațiune pe care a condus-o înainte de a ajunge în Parlamentul European.
„Partidul din care provin, la ultimele alegeri la care a participat, a obținut aproape cinci la sută, dar nu acesta este subiectul despre care trebuie să vorbim azi”, a declarat Tomac.
Afirmația vine în contextul în care PMP nu a reușit să intre în Parlament la ultimele două alegeri legislative. La scrutinul din 2020, formațiunea a obținut 284.501 voturi, echivalentul a 4,82%, ratând la limită pragul electoral de 5% necesar pentru intrarea în Parlament.
La alegerile parlamentare din 2024, PMP a obținut aproximativ 2% din voturi, rezultat care nu i-a adus mandate nici în Camera Deputaților, nici în Senat.
RelatedPosts
Tomac a evitat să comenteze rezultatele partidului și a mutat discuția către situația politică actuală și negocierile pentru formarea unui nou guvern.
„Este un moment de criză politică fără precedent. Avem nevoie de un guvern stabil, care să ia decizii în interesul României. Sunt bani pe care Uniunea Europeană este dispusă să ni-i ofere, avem de închis urgențe care ne presează. Fiecare zi în care nu avem Guvern este o zi mai rea pentru fiecare cetățean român”, a declarat premierul desemnat.
Eugen Tomac încearcă în această perioadă să obțină sprijinul partidelor parlamentare pentru învestirea guvernului tehnic pe care intenționează să îl propună Parlamentului.
Acasa























Declinare de responsabilitate pentru comentarii