O femeie din orașul Balș, județul Olt, a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind acuzată că a pretins bani în schimbul intervenției pe lângă angajați ai Spitalului Județean de Urgență Slatina și ai DGASPC Olt, pentru „rezolvarea” unor dosare de încadrare în grad de handicap.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, anchetatorii au finalizat cercetările într-un dosar de trafic de influență, instrumentat împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
În vara anului 2023, femeia ar fi solicitat 5.000 de lei unei persoane, susținând că are influență asupra unor specialiști din Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina și asupra comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC Olt. În schimbul banilor, aceasta ar fi promis facilitarea încadrării în grad de invaliditate și obținerea unei pensii de handicap.
Luni, procurorii au dispus măsura controlului judiciar, inculpata având mai multe obligații, printre care interdicția de a părăsi țara fără acordul autorităților judiciare.
RelatedPosts
Oamenii legii au instituit sechestru asupra bunurilor mobile ale acesteia, până la acoperirea sumei de 5.000 de lei.
Anchetatorii precizează că femeia nu are antecedente penale, a recunoscut fapta și a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.
Acasa























Declinare de responsabilitate pentru comentarii