O fată în vârstă de 17 ani a murit, după ce s-a înecat într-o baltă din oraşul Sânnicolau Mare, unde intrase să se răcorească. După ce a fost scoasă din apă, i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă aceasta nu a mai răspuns.
„La data de 28 iunie 2026, în jurul orei 18:57, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 17 ani, s-ar fi înecat într-o baltă situată în apropierea FNC, pe strada Drumul Morii, din oraşul Sânnicolau Mare”, a transmis IPJ Timiş.
RelatedPosts
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, împreună cu echipaje medicale şi pompieri scafandri, care au extras fata din apă, însă tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical, fiind constatat decesul ei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit procedurilor.
Acasa




















Declinare de responsabilitate pentru comentarii