Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a anunțat marți, 7 iulie, că Uniunea Europeană va aloca României 14,3 milioane de euro pentru pagubele provocate de inundațiile din 2025, iar Parlamentul European (PE) a adoptat un amendament prin care solicită sprijin european pentru reconstrucția Salina Praid și pentru comunitățile afectate.
„Tocmai am votat, în plenul Parlamentului European, un raport care prevede alocarea a 14,3 milioane de euro pentru România, bani provenind din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.
Obiectivul este de a compensa o parte din costurile generate de inundațiile care au lovit sudul, centrul și nord-estul României în perioada 26 mai – 25 iunie 2025. Este vorba despre inundațiile care au afectat puternic și Salina Praid”, a anunțat Mureșan pe Facebook.
Măsura a fost aprobată cu 642 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și o abținere.
„Printre costurile care vor fi acoperite din acești bani se numără cele pentru refacerea infrastructurii din domeniile energiei, apei și apelor uzate, telecomunicațiilor, transporturilor, sănătății și educației, precum și pentru restabilirea serviciilor publice esențiale, inclusiv accesului la apă potabilă.”
Acesta mai afirmă că eurodeputații PNL, împreună cu cei ai UDMR și alți europarlamentari români, au depus un amendament prin care solicită Comisia Europeană să sprijine autoritățile române în reconstrucția rapidă a Salina Praid și a comunității afectate, folosind toate instrumentele financiare europene disponibile.
El afirmă că votul reprezintă un nou exemplu al solidarității Uniunii Europene în momente de criză.
„Tocmai de aceea, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul buget multianual al Uniunii Europene, consider că trebuie să alocăm și mai multe fonduri pentru a putea sprijini, în mod solidar, situațiile neprevăzute și crizele care pot apărea în orice colț al Europei.
De aceea, propunem crearea unei Rezerve de Solidaritate pentru Dezastre Naturale, în valoare de 4 miliarde de euro, care să fie mobilizată în afara plafoanelor Cadrului Financiar Multianual și să fie dedicată asigurării solidarității europene în cazul dezastrelor naturale.”
În mai şi iunie 2025, România s-a confruntat cu inundaţii severe în regiunile Centru, Sud-Muntenia şi Nord-Est, după mai multe zile de ploi abundente.
RelatedPosts
Salina Praid a suferit pagube semnificative după ce apele râului Corund au erodat o parte din albia râului, afectând infrastructura hidrotehnică şi provocând pene extinse de curent electric.
Comisia propune 14,3 milioane de euro pentru a contribui la refacerea zonelor afectate, astfel încât serviciile esenţiale să fie restabilite cât mai rapid posibil. Şi Spania şi Cipru au primit fonduri, tot pentru a se redresa în urma dezastrelor climatice.
Acasa





















Declinare de responsabilitate pentru comentarii
