Ședința solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova și Curții Constituționale a fost deschisă de speakerul Igor Grosu. După intonarea imnului de stat, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a dat citirii hotărârea cu privire la validarea alegerilor. Ulterior, Maia Sandu, cu mâna pe Constituție, a depus jurământul.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a pronunțat Maia Sandu
După depunerea jurământului, președintele Curții Constituționale a anunțat că președintele Republicii Moldova a intrat de astăzi în exercițiu.
Maia Sandu este prima femeie șef de stat și cel de-al șaselea președinte al Republicii Moldova. Aceasta a devenit primul președinte ales de popor, care a reușit să obțină două mandate.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, jurământul este depus în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri. Mandatul Președintelui Republicii Moldova durează patru ani și se exercită de la data depunerii jurământului.
„Primesc acest nou mandat în primul rând cu smerenie, dar și cu determinare. Cu patru ani în urmă am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de restriște. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. După pandemie a urmat creșterea prețurilor, criza energetică, șantajul cu gaze, acum șantajul cu întuneric. Dar toate aceste crize pălesc în fața războiului brutal de la hotarul nostru, un război care a alungat de acasă milioane de oameni, a afectat economia și ne-a marcat ca oameni. Am devenit martori ai unor tragedii și atrocități pe care nu le credeam posibile. În aceste vremuri vitrege noi am stat drepți, am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să ne păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața unor amenințări externe. Vă mulțumesc tuturor pentru patriotism curaj și unitate, putem fi mândri că în pofida greutăților am reușit să fim de partea bună a istoriei”, a spus Maia Sandu.
Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a anunțat oficial: „Președintele Republicii Moldova a intrat de astăzi în exercițiul funcției”.
╔════༺❀༻
༺❀════╗
VOTĂM CĂLIN GEORGESCU 
༺❀════╝
╚════༺❀༻