Bolcaş s-a născut în 15 aprilie 1942, a absolvit Facultatea de Drept şi este avocat în Baroul Bucureşti. Lucian Bolcaş a fost deputat din partea PRM în două legislaturi: 2000-2004 şi 2004-2008.
În prima legislatură, 2000-2004 fostul deputat a fost lider al Grupului parlamentar al PRM, până în aprilie 2001, preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi, ulterior, membru în Comisia juridică de disciplină şi imunităţi. Acesta a mai deţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei.
În legislatura 2004-2008, Lucian Bolcaş a fost membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi membru al Comisiei permanente a Parlamentului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, dar şi al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru modificarea şi completarea regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În cadrul partidului, Lucian Bolcaş a fost vicepreşedinte al PRM, membru în Consiliul Director şi în Biroul Permanent al acestei formaţiuni politice.
În decembrie 2008, după ce, odată cu introducerea votului uninominal, a ratat intrarea în Parlament, Bolcaş spunea că îşi va exercita, în continuare, profesia de avocat.
„Eu am fost şi voi fi şi în continuare avocat. E o profesie nobilă, pe care vreau să o exercit în continuare. Acesta este principalul meu plan de viitor”, spunea el.
În 10 martie 2010, a fost exclus din PRM, pentru trădarea intereselor partidului şi pentru declaraţiile publice în contradicţie cu deciziile şi punctele de vedere ale formaţiunii. Bolcaş preciza atunci că nu se îndepărtează de viaţa politică şi că va rămâne profund naţionalist. Întrebat dacă va adera la alt partid, Bolcaş a răspuns: „Să mă gândesc. Cine poate să primească un om care afirmă că este profund naţionalist?”.
În septembrie 2010, el a devenit, însă, membru PSD.
Din postura de parlamentar PRM, a comentat decizii ale Curţii Constituţionale. În octombrie 2008, califica drept „corectă şi morală” decizia Curţii referitoare la constituţionalitatea legii privind creşterea salariilor cadrelor didactice.
Bolcaș a avut nuemroase apariții la Antena 3 și România TV unde a susținut campaniile duse împotriva luptei anticorupție.
Avocat al lui Adrian Năstase, Bolcaş a criticat în iunie 2012 decizia instanţei de a-l condamna pe clientul său la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”.
El a spus că nu a mai văzut o astfel de sentinţă dată deşi de la dosar au lipsit probe.
„Din anii ’50 nu am mai vazut o sentinţă motivată în condiţiile recunoaşterii unei lipse de probe”, afirma Bolcaş, precizând că „există două căi extraordinare de atac: revizuire şi contestaţie în anulare, şi un apel la CEDO”.
„Este un doctorat în obedienţă”, comenta el sentinţa, adăugând că judecătorii au ţinut să se menţină „sub orice formă această condamnare”.
„Adrian Năstase nu are nicio legatură cu acele sume de bani şi nu s-a demonstrat nicio legătură”, susţinea el. Ca parlamentar, a fost initiator