Un bărbat de 57 de ani a murit, marți după-amiază, după ce mașina pe care o conducea a intrat sub un TIR parcat pe centura Timișoarei, în apropiere de Moșnița Nouă.
Accidentul s-a produs marți, 18 august, pe centura Timișoarei, în zona localității Moșnița Nouă. Un șofer de 57 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a ajuns sub un autocamion aflat în acel moment într-o parcare de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de violent, iar bărbatul a rămas prins în autoturism. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Potrivit primelor informații, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Apelul la 112 a anunțat un accident grav, cu o persoană încarcerată. La locul tragediei au fost mobilizate echipaje de pompieri, descarcerare, ambulanță și poliție.
Reprezentanții ISU Timiș au transmis că intervenția a început în jurul orei 12:05, după ce au fost solicitați să intervină la accidentul produs într-o parcare de pe centura Timișoarei, în apropiere de Moșnița Nouă.
RelatedPosts
„În jurul orei 12:05 am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs într-o parcare de pe Centura Timișoarei, în apropiere de localitatea Moșnița Nouă.
La fața locului s-au deplasat de urgență 10 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD tip C cu medic.
În accident a fost implicat un autoturism, în care se afla doar șoferul, care a intrat în coliziune cu un autocamion parcat. În urma impactului, victima a rămas încarcerată.
Din nefericire, aceasta prezintă leziuni incompatibile cu viața.
Se lucrează pentru extragerea victimei”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit de ce șoferul a pierdut controlul mașinii și a ajuns sub camion. TIR-ul era parcat în momentul producerii accidentului.
Traficul pe centura Timișoarei a fost complet blocat în zona accidentului, în timp ce polițiștii au făcut verificări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.
Acasa






















Declinare de responsabilitate pentru comentarii