Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, s-a declarat luni solidar cu angajații din sistemul sanitar care au participat la greva de avertisment organizată de Federația Sanitas. Acesta a afirmat că protestul este „pe deplin justificat” și a criticat măsurile care, în opinia sa, afectează personalul medical și funcționarea sistemului de sănătate.
Într-o postare publicată pe Facebook, Alexandru Rogobete a anunțat că s-a aflat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București, unde a discutat cu medici, asistenți, infirmieri și personal auxiliar despre problemele cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi.
„Astăzi am ales să fiu acolo unde este cea mai importantă luptă: alături de colegii mei și de personalul medical de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București. Este prima grevă de avertisment de o asemenea amploare din ultimii mulți ani. Și, din păcate, este pe deplin justificată. Am stat de vorbă cu medici, asistenți, infirmieri și personal auxiliar. Le-am ascultat problemele reale, pe cele pe care le trăiesc zi de zi în spital, nu pe cele imaginate din birouri. Și când am fost ministrul Sănătății am mers constant în spitale, pentru că acolo înțelegi cu adevărat ce trebuie schimbat”, a scris fostul ministru al Sănătății.
RelatedPosts
Rogobete a susținut că măsurile adoptate în perioada în care s-a aflat la conducerea Ministerului Sănătății au fost rezultatul dialogului cu personalul medical și au urmărit îmbunătățirea condițiilor de muncă din spitale: „Am modificat legislația pentru flexibilizarea gărzilor, am introdus posibilitatea gărzilor de 12 ore și plata rezidenților pentru activitatea din gardă. Tot atunci am reușit să oprim tăierea generalizată de 10% a veniturilor din sănătate, sistemul sanitar fiind exceptat”.
Rogobete: „Nu putem vorbi despre siguranța pacienților fără să avem grijă de cei care îi îngrijesc”
Fostul ministru al Sănătății a transmis că va continua să susțină personalul medical și a criticat reformele care, în opinia sa, sunt promovate fără consultarea celor care lucrează în spitale.
„Reforma nu înseamnă să diminuezi veniturile personalului medical, să blochezi posturi și să ceri oamenilor să muncească până la epuizare. Nu putem vorbi despre siguranța pacienților fără să avem grijă de cei care îi îngrijesc. După ani în care dumneavoastră ați avut grijă de România, este timpul ca România să aibă grijă de dumneavoastră. O să fie bine!”, a transmis Rogobete.
Angajați din peste 480 de unități sanitare din întreaga țară au participat luni, între orele 09:00 și 11:00, la greva de avertisment organizată de Federația Sanitas.
Sindicaliștii protestează față de măsurile prevăzute în proiectul noii legi a salarizării și față de alte măsuri care afectează veniturile și condițiile de muncă ale personalului din sistemul sanitar. Liderii Sanitas au anunțat că, în funcție de rezultatul discuțiilor cu autoritățile, vor decide dacă vor continua calendarul protestelor, inclusiv prin declanșarea unei greve generale.
Acasa




















Declinare de responsabilitate pentru comentarii
