Un bărbat din Bihor a ajuns după gratii pentru că a ucis câinele unui vecin. Individul montase, în spatele casei sale, opt capcane de tip laț, din sârmă, cu scopul de a omorî animalele care se apropiau de proprietatea lui, scrie eBihoreanul.
Totul s-a întâmplat marți după-amiază, în comuna Sălard, județul Bihor. Pitzi avea 5 ani, era de rasă comună şi talie mică şi a fost găsit mort, într-un laţ, chiar de proprietarul său.
Când a înțeles ce s-a întâmplat, stăpânul câinelui a sunat la 112. Ajunși la faţa locului, poliţiştii au găsit 8 capcane de tip laţ în spatele casei suspectului.
Bărbatul, în vârstă de 77 de ani, le „plantase”, spun oamenii legii, cu intenţia de a ucide câinii care se apropiau de proprietatea sa.
„Din cercetările efectuate de polițiștii de la Protecția Animalelor bihoreni a reieșit că bărbatul ar fi amplasat, în spatele imobilului de domiciliu, mai multe capcane de tip laț, din sârmă, în care, la data de 6 februarie, în jurul orei 17.00, un câine, aflat în proprietatea unui vecin, ar fi fost prins, fapt care a condus la decesul animalului”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Bărbatul a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore. Este acuzat de moartea câinelui și riscă până la 7 ani de închisoare.