Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat o serie de măsuri urgente pentru accelerarea plăților și finalizarea investițiilor finanțate din fonduri europene, avertizând că România riscă să piardă sume importante din PNRR dacă întârzierile nu sunt recuperate până la finalul lunii august.
Bolojan, care asigură și funcția de ministru interimar al Energiei, a precizat că, imediat după preluarea interimatului a solicitat o analiză completă a stadiului proiectelor de investiții, inclusiv situația plăților efectuate și a cererilor aflate în așteptare.
„Am văzut că avem bani, avem proiecte, dar avem blocaje și probleme care întârzie lucrările”, a scris acesta pe Facebook.
RelatedPosts
Conform premierului interimar, în primele patru luni ale anului au fost efectuate plăți de doar 60 de milioane de euro din fondurile PNRR, în timp ce alte 135 de milioane de euro sunt blocate în 82 de cereri de plată neprocesate, multe dintre acestea fiind depuse încă de anul trecut și câteva din 2024.
În plus, statul mai are de achitat peste 400 de milioane de euro pentru proiectele aflate în derulare, fără a lua în calcul cererile deja depuse și nesoluționate.
„Întârzierile sunt mari, iar concluzia este simplă: nu este suficient să avem finanțare. Trebuie să avem organizare, procesare rapidă și plăți făcute la timp. Altfel, lucrările nu se vor termina și putem pierde fondurile europene”, a avertizat Bolojan.
Pentru deblocarea situației, premierul a dispus suplimentarea personalului implicat în verificarea și procesarea plăților, majorarea normelor de avizare pentru angajații responsabili, schimbarea modului de colaborare cu experții Băncii Europene și sprijin suplimentar din partea Ministerului Justiției și a Ministerului Proiectelor Europene.
Totodată, săptămâna aceasta va fi modificat sistemul de acordare a sporurilor pentru angajații care lucrează cu fonduri europene, acestea urmând să fie condiționate de performanțe concrete.
„Vom introduce evaluări lunare, iar sporul va fi legat de livrabile: dosare soluționate, plăți deblocate, termene respectate. Nu eliminăm stimulentele pentru colegii care muncesc. Eliminăm plata lor din oficiu. Cine livrează trebuie recompensat. Cine nu livrează nu poate primi aceleași beneficii doar pentru că, pe hârtie, totul arată „foarte bine””, a explicat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a anunțat că în următoarele două săptămâni vor fi efectuate plăți de peste 60 de milioane de euro, iar sumele achitate vor fi comunicate public în fiecare săptămână.
Acasa
























Declinare de responsabilitate pentru comentarii
