„Toată clasa politică va sprijini atât pe preşedinta Maia Sandu, cât şi Republica Moldova”, a spus joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Este datoria noastră şi, mai mult, este o obligaţie”, mai precizează șeful PSD.
Întrebat la Palatul Parlamentului ce mesaj îi va transmite Maiei Sandu în cadrul întâlnirii pe care urmează să o aibă cu aceasta, Ciolacu a spus: „Toată clasa politică va sprijini atât pe preşedinta Maia Sandu, cât şi Republica Moldova. Este datoria noastră şi, mai mult, este o obligaţie”.
RelatedPosts
Marcel Ciolacu a afirmat că se aşteaptă ca Maia Sandu să adreseze o serie de solicitări autorităţilor române, solicitări pe care le consideră „îndreptăţite”, scrie Agerpres. „Cel mai vulnerabil stat european în acest moment este Republica Moldova, ţinând cont de agresiunea nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei”, a menţionat Ciolacu.
Preşedintele Republicii Moldova efectuează joi o vizită de lucru în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Oficialul moldovean se va întâlni şi cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Acasa



















Declinare de responsabilitate pentru comentarii
