ADVERTISEMENT

Dacia, vânzări-record în Marea Britanie!



empria.ro

Top Articole

kitunghii.ro

noriel.ro

fashiondays.ro



Mașinile noi se vând din ce în ce mai bine în Marea Britanie, iar automobilele Dacia nu fac excepție. Vânzările Dacia au crescut, în februarie, cu peste 300 la sută!

În cursul lunii trecute, vânzările de maşini noi în Regatul Unit au crescut cu 26%, ajungând la 74.441 unităţi. Februarie este a şaptea lună de creştere consecutivă, pe fondul atenuării deficitului global de semiconductori, care a afectat industria auto, a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT). Înmatriculările de maşini noi sunt acum aproape de nivelul de dinaintea pandemiei, sporind perspectivele ca aproape o jumătate de milion de maşini hibride plug-in să fie pe şosele până la finalul anului, previzionează SMMT.

Din această statistică pozitivă nu putea să lipsească marca Dacia, care vinde tot mai bine pe toate meridianele. În februarie, Dacia a vândut 1.589 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 319,26% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 379 unităţi. În topul celor mai bine vândute modele în februarie se află Vauxhall Corsa, Vauxhall Mokka, Ford Puma, Nissan Juke şi Hyundai Tucson.

RelatedPosts

Hibridele plug-in sunt cele mai căutate

În februarie, vehiculele hibride plug-in au reprezentat aproximativ un sfert din înmatriculări, anul acesta urmând ca pe şoselele din Marea Britanie să fie 488.000 de astfel de maşini. Luna trecută, înmatriculările de maşini noi au scăzut pe doar două segmente – „executive” (un declin de peste 15%) şi „limuzine de lux” (o scădere de 6,3%), arată datele SMMT.

„După şapte luni de creştere, nu este o surpriză că sporeşte încrederea în viitorul sectorului auto din Marea Britanie. Totuşi, este vital ca Executivul să profite de fiecare oportunitate pentru a sprijini piaţa auto, care are un rol important în economia britanică şi în ambiţiile climatice ale ţării. Bugetul va trebui să includă măsuri de stimulare a tranziţiei la maşinile electrice şi hibride plug-in, sporind accesibilitatea şi numărul punctelor de încărcare pentru vehicule electrice”, a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

Creșterea pe primele două luni este de 18,5%

De la începutul anului, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 18,50%, la 206.435 unităţi. În perioada ianuarie-februarie 2023, Dacia a vândut 2.232 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 56,67% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 2.232 unităţi. În topul celor mai bine vândute modele în primele două luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Volkswagen T-Roc, Nissan Qashqai, MG HS şi Ford Puma. În 2022, Dacia a vândut 27.221 de vehicule pe piaţa britanică, o creştere de 54,95% faţă de 2021, când a înmatriculat 17.568 de unităţi.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, după Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Source: capital.ro

Related Posts

Chinezii de la Xiaomi își propun să vândă 550.000 de vehicule electrice în 2026

Gigantul tehnologic chinez Xiaomi şi-a stabilit pentru 2026 un obiectiv de a vinde 550.000 de vehicule electrice, ceea ce reprezintă o creştere de 34% faţă de numărul automobilelor vândute în 2025, informează EFE. Gigantul tehnologic chinez Xiaomi și-a stabilit pentru 2026 un obiectiv de a vinde 550.000 de vehicule electrice, ceea ce reprezintă o creștere...

Read moreDetails
  • Sisteme Supraveghere » Automatizare | Atu Tech - A2T.ro

    Suntem aici sa va ajutam cu sfaturi pentru achizitionarea sau instalarea sistemelor de supraveghere cumparate din magazinul nostru online. Credem cu tarie in necesitatea protejarii spatiului personal sau comercial si, astfel, dorim ca dumneavoastra sa faceti cele mai bune alegeri atunci cand cumparati sisteme pentru securitatea casei sau pentru […]

  • Țeapă: seephora-online.net

    Țeapa cu magazine online false este o metodă de fraudă în care infractorii creează site-uri ce imită magazine cunoscute sau promovează oferte „prea bune ca să fie adevărate”. Atrag clienții cu prețuri foarte mici, solicită plata în avans, apoi dispar fără să livreze produsele sau trimit produse care nu au legătură cu produsul […]

  • MTBIKER Shop - biciclete, componente, anvelope și îmbrăcăminte

    MTBIKER Shop - biciclete, componente, anvelope și îmbrăcăminte în cel mai mare magazin online cu articole de ciclism din Slovacia. Mii de produse de la mărci mondiale în stoc. Suntem cel mai mare și cel mai vizitat portal de ciclism din regiunea V4. Acoperim o comunitate de bicicliști și bicicliste (dar și iubitori de drumeții și […]

Reparatii hidrofoare - Instalator Ilfov

Firma autorizata, reparatii pompe si hidrofoare, asigura interventii, montaj si service pentru sisteme de alimentare cu apa.Pentru interventii asiguram:Instalator pompe Bucuresti - Instalator pompe Ilfov-Reparatii hidrofoare…

 

 Declinare de responsabilitate pentru comentarii

Proprietarul site‑ului nu își asumă răspunderea pentru opiniile, afirmațiile sau informațiile publicate de utilizatori.

 Comentariile publicate pe RealitateaFaraCenzura.ro aparțin exclusiv autorilor lor. Fiecare utilizator este în întregime responsabil pentru conținutul pe care îl postează și pentru consecințele juridice sau materiale care pot decurge din acesta.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trada.ro



Next Post

Welcome Back!

Login to your account below

Create New Account!

Fill the forms below to register

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.