Acasa
Ediţia a 29-a a Festivalului Sighişoara Medievală, programată să se desfăşoare în perioada 26 – 28 iulie, va fi organizată în preajma datei la care se împlinesc 172 de ani de la ultima călătorie a unui împărat în acest oraş, Franz Josef, în anul 1852.
Pe parcursul Festivalului Sighişoara Medievală, şi nu numai, vizitatorii pot intra în contact cu un loc încărcat de istorie, în care aproape fiecare casă şi fiecare zid au o poveste interesantă, mai ales că, în funcţie de perioadă, Sighişoara a fost deseori în centrul atenţiei principilor, domnitorilor, dar şi împăraţilor Imperiului Habsburgic începând cu secolul al XVIII-lea, dar cu toate acestea, două evenimente majore, marele incendiu din 1676 şi epidemia de ciumă din 1709, i-au stopat ascensiunea fulminantă de până atunci.
„În decursul secolelor XVIII-XIX, deşi au fost mai multe vizite imperiale în Transilvania, Sighişoara a fost ocolită de suveranii habsburgi. Acest lucru atestă faptul că după marele incendiu din 1676 şi epidemia de ciumă din 1709, oraşul nostru suferă atât din punct de vedere demografic, cât şi economic, dintr-un oraş exponenţial în evul mediu transilvan devenind un orăşel de provincie”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă.
De aceea, vizitele a doi împăraţi, Iosif al II-lea, în 1773, şi Franz Josef, în anul 1852, sunt considerate memorabile pentru Sighişoara, fiind consemnate ca atare.
„Ieşirile făcute în mijlocul supuşilor contribuiau la întărirea legăturii dintre monarh şi cetăţeni, la promovarea majestăţii, a persoanei împăratului, care prin actele făcute cu ocazia vizitelor duceau la întărirea patriotismului dinastic, fiind un element care contribuia decisiv la fortificarea mitului ‘bunului monarh’. După cum ştim, Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic începând cu secolul al XVIII-lea. Curtea de la Viena conducea acest conglomerat multinaţional prin intermediul unei administraţii extrem de eficiente, al cărei rol este definitoriu în existenţa statului până în 1918. În realizarea coeziunii statale, cercurile aulice vor utiliza o multitudine de acţiuni menite a realiza cetăţeni fideli. În acest demers se va marşa spre mitizarea persoanei imperiale ca element definitoriu al existenţei şi perpetuării monarhiei dunărene şi astfel se va crea la nivelul conştiinţei colective mitul bunului împărat”, a afirmat directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara.
Pentru a scoate la lumină documente demult uitate, Nicolae Teşculă a realizat studiul intitulat „Vizite imperiale la Sighişoara”, în care a evidenţiat faptul că vizitele împăraţilor în teritoriu aveau rolul de a întări legătura dintre monarh şi supuşi. Şi aceasta fiindcă prezenţa monarhului şi gesturile acestuia „rămân profund angrenate în mentalitatea colectivă a locuitorilor unei urbe, contribuind la perpetuarea mitului peste mai multe generaţii”.
„În acest sens au fost întreprinse de diverşi suverani austrieci mai multe vizite imperiale. Cele mai cunoscute fiind întreprinse de către Iosif al II-lea, care, influenţat de ideile despotismului luminat, în calitatea sa de părinte al patriei trebuia să cunoască îndeaproape nevoile supuşilor. Iosif al II-lea va face trei vizite în Ardeal. Prima a fost realizată în 1773, la vârsta de 32 de ani, urmată de cele din 1783 şi 1786, când nu va trece prin Sighişoara. La Sighişoara, Iosif al II-lea ajunge în dimineaţa zilei de 1 iunie 1773, venind de la Rupea, unde a înnoptat. Face o scurtă oprire la Albeşti, după care, pentru câteva ore, va vizita şi urbea de pe Târnava Mare”, a arătat Teşculă.
Legat de această vizită, în jurnalul împăratului se menţionează traseul pe care împăratul Iosif al II-lea s-a deplasat de la Rupea, prin Buneşti, spre Sighişoara.
„1 iunie din Rupea spre staţia următoare Buneşti… 2 ore; deto Saschiz 2 (ore) un mic târg săsesc cu o cetate. Următoarea staţie Schössburg (Sighişoara, n.r.) un oraş liber săsesc cu o mare cetate închisă, bună. Notandum: la Scaunul Schössburg este jude regal Michael von Hannenheim, primar Georg Schell. Merserăm dimineaţa imediat după ora 4 (…) în tabăra de la Rupea, unde (am urmărit – n.r.) programul regimentului Anspach. Vedem aceaşi paradă (…). După aceea mergem din Rupea spre Schössberg printr-un teritoriu deluros ce creşte, mai mult spre muntos şi cu păduri (…). Supuşii comitelui superior Haller (românii din Albeşti, n.r.) se plâng înspăimântaţi de metodele domnului lor, aşadar susţin că întreaga săptămână trebuie să robotească şi ca toate persoanele care sunt în casă. Au emigrat foarte mulţi din această cauză, după cum mă asigură şi vicecomitele Szandor din Alba Inferioară, că numai din cele 13 sate au emigrat 150 de famili (este vorba de 13 sate săseşti aflate între cele două Târnave, singurele care au fost formate din ţărani saşi iobagi, n.r.). Îi cer să cerceteze această plângere şi să îmi dea un raport. Aici am găsit mulţi saşi, care cu amărăciune se plângeau din nou de abuzurile persoanelor din magistrate, în special la magistratul Sibiului”, aflăm din jurnalul împăratului Iosif al II-lea, citat în studiul lui Nicolae Teşculă.
Din aceeaşi sursă aflăm că Sighişoara este aşezată pe deal, e marginită de o foarte frumoasă vale a râului Târnava şi că aici era campat regimentul Moltk, cu al doilea batalion.
„Era aşa de cald, am văzut aceeaşi paradă, după care m-am aşezat la aceeaşi masă de intendenţă (…). Regimentul are un frumos suflu de oameni, dar foarte puţini. După aceea au făcut instrucţie. Îi comandă generalul Dresler. Se poate vedea, de aici, o foarte bună îmbunătăţire, că organismul batalionului are o bună direcţie şi este bun de marşat spre front. (…). Colonelul Schmiedfeld este un total şi excepţional dibace ofiţer, el spunea că oamenii stau în condiţii bune la ţăranii valahi, dar nu mai bine ca la domnii maghiari sau funcţionarii saşi. Nu există dezertări de atunci (…). Sighişoara este o localitate foarte mare, cum nu a uitat să-mi menţioneze judele regal Hahnnenheim”, se mai arată în jurnal.
Fireşte că în urma călătoriei vor fi prezentate o serie de rapoarte, inclusiv economice, fiind menţionată o fabrică de bumbac din zona Sighişoarei care avea dificultăţi.
„Tot după călătorie aflăm de caracterizările făcute funcţionarilor locali de către suveranul de la Viena (…). Legat de Sighişoara arată că primarul Georg Schell: ‘este un om gras, care cred că înţelege pe deplin sistemul juridic…’ judele regal Michael von Hannenheim: ‘îmi pare mie cam bătrân, dar nu se vede un om fără experienţă'”, a precizat Teşculă, citând un studiu realizat de de Ileana Bozac şi Teodor Pavel.
Despre vizita lui Josif al II-lea în Transilvania a scris şi notarul oraşului Mediaş, Michael Conrad von Heidendorf, care l-a însoţit pe împărat în vizita sa din 1773, acesta oferind indicii clare cu privire la locurile în care împăratul s-a deplasat.
„Ultima călătorie a unui împărat în Transilvania este cea a lui Franz Josef, în anul 1852. Prezenţa sa la Sighişoara este inclusă în itinerar. Vizita va începe în vara lui 1852, sosind de la Viena la Pesta cu vaporul (…) La Sighişoara, Franz Josef va ajunge în seara zilei de 31 iulie. El va fi însoţit de arhiducele Albrecht, guvernatorul militar şi civil al Transilvaniei, prinţul von Schwarzenberg, contele Grünne şi de o numeroasă suită. Legat de acest eveniment, oficiosul Siebenbürger Bote arăta că mii de oameni au umplut uliţele şi pieţele bogat împodobite cu porţi triumfale, steaguri şi coroane de flori, cu bubuiala tunurilor şi că autorităţile militare şi civile adunate l-au întâmpinat graţios pe Majestatea sa”, a afirmat Teşculă.
Presa vremii relata faptul că împăratul a fost primit de mulţime şi de oficiali, că tot oraşul era luminat, inclusiv turnurile, iar pe dealurile din apropiere erau aprinse numeroase focuri de tabără.
A doua zi, la ora 8,00 dimineaţa, „la trei ani de la bătălia de la Sighişoara a curajosului general imperial rus Scariatin”, împăratul a pus piatra de temeile a unui monument dedicat acestuia, monument care există şi astăzi.
RelatedPosts
Monumentul a fost amplasat „la un sfert de oră de Sighişoara, în dreapta drumului ce merge spre Odorhei, la o înălţime, la liziera pădurii este locul, unde a închis ochii eroul; aici în acest loc tragic va fi ridicat în scurt timp un frumos monument, la care azi Majestatea sa apostolică a pus temelia”.
Din documentele vremii reiese că guvernatorul i-a dat împăratului o serie de documente pe care acesta le-a pus într-o bocceluţă de cupru, în timp ce clerul oficia slujba.
„Bocceluţa este introdusă în pământ cu ajutorul unei mistrii şi a unui ciocan aurit şi (…) în momentul în care Majestatea sa bătea cu ciocanul, răsună muzica tobelor şi trompetelor, fanfara militară cântă imnul, infanteria adunată a dat drumul la şarjă, tunurile bubuiau şi toate clopotele răsunau în oraş. Atunci domnul inspector de geniu preluă ciocanul de la Majestatea sa împreună cu mistria, i-a dat-o primarului cu sarcina de a proteja şi de a se preocupa de conservarea acestui monument. Apoi Majestatea sa apostolică participă la punerea pietrei de temelie din partea Înălţimii sale arhiducele, a alteţei sale guvernatorului, prinţul von Schwarzenberg, a domnului primar a oficialităţilor militare şi civile. Întreaga festivitate a fost închisă de scurta defilare a trupelor. Apoi Majestatea sa vizită locul bătăliei. (…) Plecarea Majestăţii sale apostolice spre Târgu Mureş a avut loc la orele 9 şi jumătate dimineaţa”, se arată în descrierea oficială a vizitei împăratului.
Monumentul dedicat generalului Scariatin sau Skariatin, a cărui piatră de temelie a fost pusă de împăratul Franz Josef, a rămas în memoria colectivă sub numele „La leu”.
„Aceeaşi memorie colectivă va mai menţiona un episod trecut cu vederea de gazeta oficială. Se pare că în seara zilei de 31 iulie, oficialităţile oraşului au dat o recepţie în cinstea împăratului în aşa-numita casă Orendi, care a fost demolată apoi. În 1874, pe acest loc, s-a construit Casa oraşului, unde azi se găsesc Biblioteca şi Sala Mihai Eminescu. Casa Orendi era în piaţa oraşului şi la acea vreme era hanul oraşului. Imediat după eveniment, tavanul sălii s-a prăbuşit, considerându-se că „…corpul cetăţenesc săsesc loial al oraşului şi de această dată s-a aflat sub o stea norocoasă”. (…) Dacă vizita lui Josif al II-lea a fost uitată, cea din 1852 a urmaşului său, Franz Josef, a rămas prezentă în memoria colectivă prin episodul prăbuşirii tavanului sălii de recepţie şi mai ales prin punerea pietrei de temelie a monumentului dedicat generalului rus Scariatin”, a subliniat Nicolae Teşculă.
Monumentul funerar cunoscut sub numele de „La leu” a fost închinat generalului rus Grigori Yakovlevici Skariatin, conducătorul armatei ţariste care a înfrânt Revoluţia de la 1848-1849 în bătălia de la Albeşti, a fost restaurat recent şi relocat în parcul din apropierea Catedralei Ortodoxe din Sighişoara.
Decizia mutării monumentului din locul în care a fost pusă piatra de temelie de către Franz Josef a fost faptul că, din cauza unor erori administrative făcute de-a lungul anilor, pe dealul pe care a fost amplasat acesta s-au construit numeroase case, iar această operă comemorativă a ajuns în curtea unei case.
Monumentul îl are ca autor pe sculptorul austriac Maxler, este din gresie, sub forma unui sarcofag pe care este aşezat un leu adormit, iar pe margine avea o serie de inscripţii în germană şi rusă pe plăci din bronz.
„A fost ridicat iniţial pe locul în care în 31 iulie 1849 a murit generalul Skariatin. Armata rusă se afla în acea zonă şi se pare că la începutul confruntării militare între armata revoluţionară maghiară şi armata ţaristă a fost atacat comandamentul armatei ţariste, iar generalul Scariatin a fost lovit de un obuz şi a murit. A fost îngropat în curtea bisericii ortodoxe din cartierul Corneşti, iar ulterior familia l-a luat şi l-a dus în Rusia. Monumentul reprezintă lupta dusă între armata revoluţionară maghiară şi armata ţaristă. În 1849, armata ţaristă a venit în sprijinul armatei austriece, pe baza unui tratat din 1815, de la aşa-numitul Congres de la Viena, în care exista o asistenţă mutuală între marile puteri, mă refer la Austria, la Rusia şi Anglia în cazul atacului unui stat terţ. Pe baza acestui tratat, armata ţaristă a intrat în Transilvania dinspre Moldova şi dinspre Ţara Românească, iar în 31 iulie 1849, la Albeşti a avut loc această bătălie în care au murit generalul Scariatin, iar din partea maghiară a fost văzut pentru ultima dată poetul Petofi Sandor”, a explicat Nicolae Teşculă.
Monumentul funerar a fost dezvelit la 27 septembrie 1853 şi a fost sfinţit de către episcopul ortodox Andrei Şaguna. AGERPRES
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
