Managerul Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost reținut de pocurorii DNA după ce a fost audiat ore în șir. Totodată, oamenii legii i-au adus o nouă acuzație: delapidare în formă continuată.
Redăm comunicatul DNA:
”
În completarea comunicatului nr. 1482/VIII/3 din 09 decembrie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 decembrie 2016, a inculpatului
SECUREANU FLORIN – ADRIAN, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Malaxa din București pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și delapidare, ambele în formă continuată.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatul Secureanu Florin – Adrian urmează să fie prezentat la data de 10 decembrie 2016, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Procurorii DNA au dispus, vineri, efectuarea urmăririi penale a fostului director al Spitalului ”Malaxa” Florin Secureanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare, ambele în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, Secureanu a conceput şi a pus în aplicare o schemă prin care, timp de peste şapte ani, a sustras aproape zilnic sume de bani din casieria unităţii medicale pe care a condus-o.
„Suspectul Secureanu Adrian Florin a deţinut funcţia de manager al spitalului clinic ‘Nicolae Malaxa’ din Bucureşti, în perioada 2007 până la data de 29 noiembrie 2016, fiind numit în funcţie de către Primăria Municipiului Bucureşti, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul. În perioada mai 2009 – noiembrie 2016, suspectul Secureanu Adrian Florin a conceput şi a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, din probele administrate în dosar a rezultat că s-au emis facturi pentru un număr de 1.075 de zile, ceea ce ar însemna că directorul şi-a însuşit în 1.075 de zile sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală astfel delapidată a fost evaluată la 1.944.594 de lei, care reprezintă prejudiciu cauzat unităţii medicale.
„Pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituţiei publice sumele de bani astfel delapidate, suspectul Secureanu Adrian Florin a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar – contabil, serviciul achiziţii, serviciul administrativ) să întocmească în fals documente justificative (facturi şi chitanţe). În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăţi comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare ai spitalului”, se menţionează în comunicat.
Din cercetări a rezultat că, în realitate, cele două societăţi nu au avut niciodată contracte cu Spitalul „Malaxa”, nu au prestat niciun serviciu şi nu au livrat niciun fel bunuri instituţiei publice.