În toată istoria omenirii, doar doi oameni nu au aflat cum e moartea – Enoh și Ilie. Dacă despre primul se știe doar foarte puțin, cel de-al doilea își are viața descrisă pe larg în Scriptură și în poveștile populare, și îi închinăm o mare sărbătoare, pe 20 iulie, cinstită cu cruce roșie în calendar. Domnul Costion Nicolescu, etnolog și doctor în teologie, este unul dintre puținii intelectuali români în stare să dezlege înțelesuri nu doar din Sfânta Scriptură, ci și din datinile țăranului român.
Dușmanul de moarte al dracilor
– Domnule Costion Nicolescu, aș vrea să începem acest dialog despre Sfântul Ilie Tezviteanul cu felul aparte în care țăranii noștri îl prețuiesc. Pentru ei este unul dintre sfinții cei mai iubiți…
Primul măr, prima miere
– Sărbătoarea Sfântului Ilie este una dintre cele mai mari sărbători ale verii, premearsă și prin tradiții legate de cultul morților.
„În viața țăranului român, răul și dracii sunt foarte concreți”
– Ce credeți că l-a impresionat atât de tare pe țăranul român la Sfântul Ilie, încât să-l cinstească mai mult decât pe alți sfinți din calendar, înconjurându-l cu atâtea obiceiuri ritualice?
– Pe de-o parte, cred că este vorba de figura aspră a Sfântului Ilie. Un sfânt care e mai întâi respectat și abia apoi iubit, un om care și-a închinat întreaga viață lui Dumnezeu și care a mustrat lepădarea de dreapta credință. Un om care a luptat cu demonii și a învins, ceea ce pe țăranul român îl impresionează întotdeauna – lupta și victoria asupra răului. În viața țăranului român, răul și dracii sunt foarte concreți, așa cum e și lupta cu ei. Și ai nevoie de cineva care să te apere, cineva puternic, în stare să se lupte cu ei și să îi învingă. Iar asta a fost, în fapt, lupta acestui mare prooroc. O luptă a rugăciunii pe care țăranii noștri o cunosc foarte bine. Ei știu că în spatele oricărui gând rău e de fapt un demon pe care trebuie să îl alungi. Și mai știu că e foarte greu să te lupți cu gândurile. Nu în ultimul rând, cred că viața Sfântului Ilie, așa cum apare ea în Sfânta Scriptură, i-a uluit pe țăranii noștri. Totul este puternic, fascinant, cu unele momente fabuloase, de poveste, am putea spune. Gândiți-vă că sunt atâtea minuni în viața lui, care culminează cu ridicarea sa la cer, într-un car de foc. Asta spune Scriptura, și gândiți-vă ce a însemnat pentru țăranii noștri acest fapt – un profet care nu a murit ca noi toți, ca Mântuitorul, care a murit răstignit, ci a fost ridicat direct la cer într-un car de foc! De aceea Sfântul Ilie este unul dintre proorocii cei mai puternici din Vechiul Testament, fără să aibă, ca alți prooroci, o carte a lui. Cartea lui a fost însăși viața lui. Viața și faptele. De altfel nu sfinții care au scris sunt cei mai iubiți din popor, ci cei care au făptuit anumite lucruri. Ilie se simte încă din prima clipă a misiunii sale învestit de sus cu harul proorociei și ni se impune printr-o proorocie foarte puternică. Proorocie înseamnă să transmiți oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, fie el mustrător, de îndemnare, sau pentru revelarea unor lucruri pe care oamenii nu le pricep. El spune, încă din prima lui apariție, în fața regelui Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu!.” Vă dați seama ce puternică e această afirmație, a unui om care nu se laudă, nu încearcă să impresioneze pe nimeni, așa cum facem noi astăzi prin discurs, e pur și simplu un om care spune ceea ce simte – că stă și slujește în fața lui Dumnezeu cel viu. Știți că, după ce rostește acest cuvânt, Sfântul Ilie este trimis de Dumnezeu în pustiu, iar acolo se întâmplă ceva minunat: este hrănit de corbi cu carne și pâine. Domnul însuși îl ocrotește, iar apoi îl trimite la o văduvă din Sarepta Sidonului. La fel, văduva îi dăruiește proorocului Ilie singura mână de făină pe care o mai avea. Altă mâncare nu mai avea, nici ea, nici băiețelul ei. Sunt sigur că această femeie l-a simțit pe Ilie, a știut că e omul lui Dumnezeu și că, prin el, va fi și ea mai aproape de Dumnezeu. Iar Domnul, prin rugăciunea proorocului, face acel mic pumn de făină, adică puținul pe care văduva îl mai avea și pe care-l dăruiește, să se prefacă în ceva fără capăt, fără sfârșit. Pentru că pumnul de făină s-a înmulțit în chip miraculos și nu s-a terminat până când a venit ploaia. Dar cea mai mare minune este când Sfântul Ilie săvârșește una dintre puținele învieri de până la Hristos, ridicându-l din morți pe fiul văduvei. Iar ultima minune a marelui prooroc este înfruntarea preoților păgâni, slujitori ai lui Baal și Așhera. El i-a mustrat tot timpul pe regele Ahab și pe soața lui, Isabela, pentru abaterea lor de la dreapta credință. O abatere care nu era personală, ci târa după ea pe întregul neam al lui Israel, îl târa în erezie, în abaterea de la credința revelată prin Moise și ceilalți prooroci. Mustrarea aceasta rămâne un exemplu până în zilele noastre, când nu se mai practică… Se făcea în Bizanț, când, pentru pricini spirituale, nu materiale, episcopii sau chiar preoții ori simplii monahi îi mustrau pe conducători cu tot riscul. Chiar cu riscul vieții. Astăzi nu-l mai vedem pe părintele patriarh mustrându-l pe președintele Iohannis sau pe un alt conducător pentru că se abate de la dreapta credință. Sfântul Ilie a făcut-o. Și nu numai că a mustrat, dar a arătat puterea lui Dumnezeu când, la rugăciunea lui, un rug de jertfă stropit cu apă s-a aprins. Știe toată lumea că lemnele ude nu ard. Dar, la rugăciunea lui, rugul ud s-a aprins de la un foc pogorât din cer.
O bătălie a rugăciunii
– E același foc care a ars în inima lui încă din copilărie, focul rugăciunii…
– Asta e extraordinar la Sfântul Ilie și la bătălia lui spectaculoasă cu diavolii. Că a fost o bătălie a rugăciunii. Este și o pildă pentru zilele noastre, pentru noi, creștinii, când biserica, în general, dar și credincioșii apropiați ei duc o luptă a rugăciunii cu mii și mii de idoli, foarte agresivi, care încearcă să ne abată nu numai de la dreapta credință, ci și de la dreapta viețuire. De aceea eu țin extraordinar de mult la acest om aprig, Sfântul Ilie: că e aprig, îl vedem în icoane. Era necesar să fie așa în acele vremuri. Poate că fără Sfântul Ilie nu am mai fi fost unde suntem astăzi. Fără el, poate că poporul lui Israel ar fi căzut cu totul din dreapta credință. Fără acest mare prooroc ar mai fi fost pregătit oare poporul evreu să-l primească pe Hristos? Venirea Mântuitorului pe pământ a fost un șoc, de aceea nici nu l-au primit toți evreii, doar o parte din neamul lui Israel l-a urmat. Ceva s-a copt, timp de sute de ani, în maturitatea omenirii, ca să-L primim pe Dumnezeu întrupat printre noi. Acest aluat, care dospește și astăzi, s-a plămădit și pe jertfa și rugăciunea lui Ilie. Care, ar trebui să spunem și asta, a primit în peștera în care se nevoia o descoperire a lui Dumnezeu, spune Scriptura, „într-o adiere de vânt lin”. De la Ilie știm că Domnul nu se descoperă nici printr-o furtună, nici printr-un foc, nici printr-un cutremur, ci într-o „adiere de vânt lin”. Așadar nu ni se revelează prin puterea Sa, nu e nimic înspăimântător în apariția Lui, ci prin delicatețea Sa. Cu asta ar trebuie să rămânem în adâncul inimilor noastre din viața Sfântului Prooroc Ilie – că Dumnezeu, în intimitatea noastră, este delicat. De aceea și slujitorii lui apropiați, preoții, sfinții, se manifestă prin această delicatețe. Dincolo de orice manifestări aspre, omul, ca să poată fi salvat, nu trebuie speriat sau înfricoșat, că asta îl transformă într-o slugă înspăimântată. Nu, omul trebuie să simtă delicatețea slujitorului lui Dumnezeu, o blândețe și o gingășie ultimă, care, în fond, este chiar delicatețea și blândețea lui Dumnezeu însuși. Pentru că ne-a descoperit asta, eu îl iubesc foarte mult pe Sfântul Ilie.
– În afara celor spuse până acum, mai sunt două momente impresionante în viața acestui mare prooroc: ridicarea cu trup cu tot la cer, fără să treacă prin moarte, pictată pe toate icoanele pe sticlă ardelenești, și apoi misterioasa apariție de pe muntele Taborului, unde Ilie, în slavă, împreună cu Moise, stă de vorbă cu Mântuitorul.
– Pentru mine, Schimbarea la Față a Domnului este momentul esențial al timpului pe care Hristos îl petrece cu noi pe pământ. Acum, cerul coboară cu totul, apostolii și Mântuitorul sunt pe moment în rai, în lumina slavei dumnezeiești. E momentul de maximă luminozitate a vieții lui Hristos. Aici vedem că Sfântul Ilie este cu totul altfel decât toți ceilalți prooroci ai Vechiului Testament – Isaia, Daniel, Ieremia, toți. Pentru că apare alături de Hristos și Moise. Eu cred că, în această apariție, Moise reprezintă trecutul, cu Legea Veche, iar Ilie este martorul viitorului. Știți că Scriptura ne spune că Sfântul Ilie va fi înaintemergătorul celei de-a doua veniri a lui Iisus pe pământ, venirea în slavă de la sfârșitul timpului. Abia atunci va gusta și el moartea, ca martir al lui Hristos, iar Mântuitorul îl va învia, împlinindu-i astfel destinul.
