Iluminat și încălzire cu panouri solare în trei clădiri publice din Mureș

0

Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință de Consiliu trei proiecte de hotărâre ce au ca obiect finanțarea în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență a unor proiecte de renovare energetică.

Este vorba despre trei clădiri și anume cea a Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 3 din Reghin, clădirea Consiliului Județean Mureș și sediul administrativ al Muzeului Județean Mureș.
Valoarea maximă eligibilă a celor trei proiecte se ridică la suma de aproximativ 27 de milioane de lei, fără TVA.

Consilier de comunicare în cadrul CJ Mureș, Sanda Vițelar:

Creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice presupune reducerea consumului de energie și integrarea utilizării surselor regenerabile de energie în clădirile publice. Consiliul Județean Mureș a realizat o prioritizare a nevoilor de investiții în domeniul eficienței energetice a clădirilor aflate în proprietatea sa ținând cont în principal de consumul energetic anual, de performanța energetică a clădirii și de situația juridică a imobilelor.

CJ Mureș a mai aprobat totodată achiziționarea a două imobile în valoare totală de peste 400.000 de euro, pentru cazarea bolnavilor neuropsihiatrici. Sanda Vițelar:

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție Copilului a solicitat consilierilor aprobarea pentru achiziționarea a două imobile. Este vorba despre două proprietăți în valoare de 178.000 de euro, în Glodeni, și 235.000 de euro, în Eremitu, care vor fi achiziționate pentru a muta pacienții din Centrele de Reabilitare Neuropsihiatrică din Călugăreni și Glodeni. O hotărâre de guvern din 2018 prevede că numărul maxim de rezidenți în aceste tip de cămin este de 50 de persoane.

Consilierii județeni au rectificat prin vot bugetele Spitalului Clinic Județean Mureș și a Spitalului Municipal Gheorghe Marinescu din Târnăveni cu sume provenite din programele naționale de sănătate, precum și din venituri proprii.

Astfel, bugetul SCJ Mureș a fost suplimentat cu aproape 1.130.000 lei, iar cel al Spitalului din Târnăveni cu 65.000 de lei.

48 afisări
Sursa: radiomures.ro

Lasă un răspuns

hot girl striptease sexy nude poledance desktop stripper

ADS*