RelatedPosts
O tânără de 22 de ani a provocat un accident în cartierul Galata din Iași, în toiul nopții, după ce a pierdut controlul volanului și a lovit trei mașini parcate. Trei persoane au ajuns la spital, inclusiv șoferița, iar alte fouă au fost evaluate la locul accidentului.
Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 19/20 iulie, în jurul orei 2:30, în cartierul Galata din Iași, după ce o șoferiță de 22 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit trei autoturisme parcate pe marginea drumului.
Echipele de intervenție au identificat cinci victime: patru persoane aflate în autoturismul condus de tânără și o persoană aflată într-una dintre mașinile parcate. Dintre acestea, două au refuzat transportul la spital, în timp ce trei persoane au fost duse la Unitatea de Primiri Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași pentru îngrijiri medicale.
Printre victime se află și șoferița de 22 de ani, identificată cu inițialele C.B., care a suferit mai multe traumatisme, un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, contuzii toraco-abdominale și un atac de panică.
De asemenea, D.C., un tânăr de 25 de ani aflat pe bancheta din spate a mașinii aflate în mișcare, a suferit politraumatisme, contuzii cervicale și toraco-abdominale, dar a rămas conștient pe toată durata intervenției.
T.C., în vârstă de 21 de ani, șoferul uneia dintre mașinile parcate, a fost rănit în urma impactului, fiind extras cu ajutorul dispozitivului Ked de către echipajele de salvatori. Acesta prezenta un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, contuzie cervicală și toraco-abdominală, iar medicii au ridicat suspiciunea de abdomen acut, motiv pentru care a fost transportat de urgență la spital pentru investigații suplimentare.
În prezent, polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Acasa



























Declinare de responsabilitate pentru comentarii