Ministrul Educaţiei vrea înfiinţarea de clase separate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale

Ministrul Educaţiei vrea înfiinţarea de clase separate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale. Specialiştii atrag atenţia că o astfel de schimbare nu va creşte performanţele elevilor vizaţi. Mai ales că toată această modificare îi include pe consilierii şcolari – aceştia sunt atât de puţini, încât nu pot aloca mai mult de două minute fiecărui elev. În plus, statul a uitat să le vireze măririle salariale promise. Nici părinţii nu sunt de acord cu propunerea Ecaterinei Andronescu.
Matei are 6 ani şi chiar dacă a fost diagnosticat cu autism merge zilnic la grădiniţă, nu una specială, ci la una de masă. Ca Matei mai sunt alte mii de copii în toată ţara, iar numărul lor este de ordinul milioanelor la nivel global.
Sunt acei copii consideraţi de către sistemul de învăţământ elevi cu cerinţe educaţionale speciale, pentru care autorităţile nu au strategii clare.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, se gândeşte să înfiinţeze clase speciale pentru aceşti copii care frecventează şcolile de masă.
Ecaterina Andronescu: „Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”.

Reprezentanţii UNICEF consideră că nu e o soluţie bună pentru a creşte performanţele acestor copii

Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România: „Experienţa ne-a arătat că elevii învaţă mai bine atunci când sunt expuşi diversităţii, când suportul pentru ei este apropiat nevoilor lor. Fiecare copil este diferit, fiecare copil se dezvoltă şi învaţă în moduri diferite, iar serviciile, adică cele de stat, trebuie să fie capabile să se adapteze acelor nevoi speciale”.
Damian Nedescu, tatăl unui copil cu autism: „Sunt părinţi care spun: A ajuns copilul la 4 ani, trebuie să îl dau la grupa mijlocie. A ajuns copilul la 7 ani sau 6 ani, trebuie să îl dau la şcoală. Nu funcţionează aşa. Unul din lucrurile cele mai importante ca să poţi să ajuţi un copil şi să îl integrezi într-o şcoală de masă este să cunoşti copilul”.
Damian Nedescu vorbeşte din propria experienţă. Fiul său Radu a fost şi el diagnosticat cu autism şi, la fel ca şi Matei, a mers la grădiniţă de masă, la şcoală şi la liceu de masă, iar în prezent studiază filozofia în Belgia.
Damian Nedescu: „Scopul meu în momentul în care duc un copil cu dizabilităţi în şcoală nu este niciun fel un scop academic. Scopul meu ca şi părinte. Îmi doresc un copil care să se integreze. Integrarea presupune acceptare socială, toleranţă socială, ori alea sunt target-urile mele cel puţin până în clasa a V-a”.
Iar tot acest proces se află în fişa postului unui consilier şcolar. În practică, însă, nu au timp fizic să stea nici măcar 2 minute cu fiecare elev în parte, nu doar de cei cu cerinţe educaţionale speciale. Statistica arată că numai în Bucureşti, un singur consilier şcolar are în grijă în medie 1.300 de copii pe an.
Mădălina Radu, consilier şcolar: „Avem şi cazuri unde un singur post de profesor consilier şcolar este normat la 2504, în şcola 195 în sectorul 3. Nu mai poţi să spui că oferi un serviciu de calitate exact în standarde, când tu eşti supranormat.”
Damian Nedescu, tatăl unui copil cu autism: „Ţările nordice stau foarte bine la capitolul ăsta, oamenii au un consilier care nu se ocupă niciodată mai mult de 10 – 15 copii, atât. De la 15 sau 20 de copii la 1.000 e o diferenţă de la cer la pământ.”
Şi pe lângă faptul că există un deficit atât în rândul consilierilor şcolari, cât şi al logopezilor, de două luni angajaţii nu şi-au primit măririle salariale promise la finalul anului trecut. Mai exact nu şi-au primit sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.
Mădălina Radu, consilier şcolar: „Ministerul spune că a primit o scrisoare de la Ministerul Muncii în care noi nu ne încadrăm ca fiind personal didactic de predare, deşi profesorii consilieri vin în învăţământ prin concursul de titularizare, li se aplică toată metodologia subsecventă legii 1, absolut tot. De ce Ministerul a hotărât că noi nu suntem personal didactic de predare nu am înţeles exact.”
Explicaţiile vin de la ministru.
Ecaterina Andronescu: „Nu au clase, ei lucrează individual cu cei care au dificultăţi de vorbire, de învăţare, etc, şi ca urmare e greu să îi încadrăm pe legislaţia actuală în categoria cadre didactice de predare. Atunci va trebui să completăm într-o lege lucrurile acestea. Nu lucrează cu clasa, el lucrează individual.”
Realitatea de pe holurile Parlamentului este contrazisă de cea din teren. Orele de logopedie se fac în grup.
Mădălina Radu, consilier şcolar: „De exemplu, în Bucureşti au în circumscripţie 1.771 de elevi, iar legea spune 500 în circumscripţie. Colegii mei sunt supranormaţi. Cererile sunt multe şi atunci s-a ajuns cumva să îi grupeze pe categorii – toţi cei care au suflantele afectate, toţi cei care au problema pronunţială a sunetului „R”, să zic, deci cam aşa se lucrează în Bucureşti, pentru că suntem supranormaţi”.
Damian Nedescu, tatăl unui copil cu autism: „Ce şanse îmi dă educaţia să îmi cresc copiii într-un sistem în care la rândul lor să poată să aducă o plus valoare?”
Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România: „Consider că se pot face mai multe. Se pot face mai multe la modul că ar trebui încercat tot ceea ce se poate pentru ca acei copii cu cerinţe educaţionale speciale să fie integraţi în clasele normale şi să nu avem parcursuri diferite pentru grupuri diferite de copii”.