Tribunalul Constanța a pronunțat recent sentința într-un dosar penal complex, ce vizează 20 de inculpați cercetați pentru trafic de minori, proxenetism, folosirea prostituției infantile, pornografie infantilă și alte infracțiuni conexe. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța.
Cercetările din acest caz au început în anul 2021, când un ofițer al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța a sesizat activitatea unor persoane despre care existau indicii că exploatau sexual minore pe raza mai multor localități din județul Constanța.
Din cercetările inițiale a reieșit că mai mulți inculpați au racolat o victimă minoră, în vârstă de 15 ani, prin metoda „loverboy”, profitând de situația ei familială și materială dificilă, precum și de nivelul scăzut de educație.
RelatedPosts
Aceștia i-au pus la dispoziție locuințe pentru adăpostire și exploatare sexuală, în locații precum Agigea, Cogealac și chiar în municipiul Constanța.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că inculpații au racolat și exploatat sexual mai multe minore, toate în vârstă de 15 ani, folosind aceeași metodă.
Audiată de procurori, una dintre victime a povestit cum, la trei-patru luni de la debutul unei noi relații de iubire, partenerul îi cerea să practice prostituția pentru el. Deoarece aveau nevoie de bani, ea a acceptat de fiecare dată.
„Dan Gabriel Iordan (n.r. unul dintre proxeneții minorei), folosind un fier încins la flacăra aragazului, mi-a provocat o arsură în zona feței anterioare a antebrațului stâng, partea mediană, arsură care s-a cicatrizat, iar leziunea încă e vizibilă și în prezent. De supărare pe mine însămi, eu mi-am provocat la un moment dat și niște tăieturi cu un cuțit pe antebrațul drept”, sunt doar câteva dintre momentele marcante pe care victima le-a și prezentat în timpul audierilor.
O altă victimă minoră a povestit procurorilor că mai mulți dintre inculpații vizați în dosar au făcut presiuni asupra ei pentru a se prostitua, însă a refuzat de fiecare dată. Ea le cunoștea pe victime și a oferit mai multe declarații valoroase anchetatorilor.
„Din sumele câștigate de persoana vătămată, Ionuț Vasilică Dicu îi dădea bani fetei doar pentru un pachet de țigări, restul de bani revenindu-i lui. Mama ei trimitea mereu poliția acasă la acesta, reclamând faptul că nu aveau condiții de locuit și că fiica sa se prostitua pentru el”, se precizează în dosar.
În urma investigațiilor, anchetatorii au trimis în judecată 20 de persoane, atât proxeneți, cât și clienți ai fetelor. La data de 4 decembrie, magistrații Tribunalului Constanța i-au condamnat pe toți la pedepse cuprinse între opt ani și 11 ani de închisoare cu executare. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară.
Acasa






















Declinare de responsabilitate pentru comentarii

