Un producător de lapte de vacă și compania energetică BSOG Energy vor construi una dintre cele mai mari unități de producție de biometan din România.
Capacitatea de producție inițială este estimată la până la 15 MW, cu posibilitatea de a depăși 20 MW în etapele ulterioare. DN AGRAR va furniza materia primă pentru producția de biometan printr-un contract pe termen lung, de 15 ani, pentru a asigura sustenabilitatea, cu venituri anuale estimate la aproximativ 3,5 milioane de euro.
„Prin transformarea deșeurilor provenite din ferme în energie curată, ne propunem să reducem emisiile de carbon cu până la 90% și să aducem o nouă sursă de venituri. Proiectul este în desfășurare, achiziția terenurilor este finalizată și avizele în curs de obținere prin eforturi comune ale celor doi parteneri. Împreună cu inițiativele noastre de compostare și energie solară, acest proiect reprezintă un pilon esenţial al strategiei noastre pentru perioada 2025 – 2030, care vizează dublarea EBITDA și consolidează poziția DN AGRAR ca lider în agricultura sustenabilă, contribuind direct la producția de lapte cu emisii nete zero”, a d.clarat Peter de Boer, CEO DN AGRAR Group
RelatedPosts
„Estimăm că acest proiect de pionierat cu DN AGRAR va fi urmat de proiectul nostru combinat de biometan/îngrășăminte organice anunțat recent și de alte proiecte de biometan care vor fi lansate în țară. Prin eliminarea deșeurilor organice din mediu și producerea de gaz intern cu emisii zero de carbon, credem că BSOG Energy va contribui semnificativ atât la securitatea energetică a României, cât și la tranziția sa către energie verde. Acționarii principali ai BSOG Energy, Grupul Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, sprijină pe deplin această nouă inițiativă, iar decizia finală de investiție este așteptată în prima parte a anului 2026”, a declarat la rândul său Mark Beacom, Director General, BSOG Energy.
Obiectivul DN AGRAR este să devină un lider regional în producția de lactate și alimente premium, prin dezvoltarea unor clustere industriale care să integreze ferme de vaci de lapte, producție de legume, instalații de biogaz și compostare, ferme verticale de iarbă de grâu și horticultură în sere. Odată cu lansarea în acest an a Strategiei de Dezvoltare pentru 2025 – 2030, care conturează proiecte strategice-cheie și noile linii de afaceri, compania este bine poziționată pentru a își dubla EBITDA până în 2030.
Acasa






















Declinare de responsabilitate pentru comentarii