Oana Gheorghiu susține că profilul său de Facebook a fost ținta unei acțiuni coordonate în care ar fi fost implicate aproximativ 3.500 de conturi false. Potrivit acesteia, atacul s-ar fi desfășurat vineri și sâmbătă și ar fi urmărit limitarea distribuirii mesajelor sale publice și afectarea credibilității sale în mediul online.
Gheorghiu afirmă că a informat deja reprezentanții Meta despre situație și anunță că va folosi instrumentele disponibile pentru eliminarea conturilor pe care le consideră implicate.
„Profilul meu de Facebook a fost atacat de o rețea de 3.500 conturi false. Este vorba despre o acțiune coordonată, care a avut loc în zilele de vineri și sâmbătă, al cărei scop este limitarea distribuției mesajelor mele publice și afectarea credibilității în spațiul digital”, a transmis Oana Gheorghiu pe Facebook.
RelatedPosts
Ea susține că acțiunea ar avea legătură cu pozițiile publice pe care le-a exprimat în privința companiilor de stat, reformei, transparenței și eliminării privilegiilor și sinecurilor.
„Pentru că am arătat găurile negre din companiile de stat, pentru că am vorbit deschis despre reformă, transparență și eliminarea privilegiilor și sinecurilor, se folosesc, în disperarea lor, de orice metodă posibilă pentru a ne opri”, a afirmat aceasta.
În mesajul publicat pe rețeaua socială, ea afirmă că presupusul atac nu o va determina să renunțe la mesajele sale publice și spune că a sesizat deja reprezentanții Meta, compania care deține Facebook, în legătură cu situația semnalată.
„Am informat deja reprezentanții companiei Meta despre acest atac și voi folosi toate instrumentele disponibile pentru eliminarea acestor conturi de pe fața Internetului”, a precizat ea.
Totodată, Gheorghiu și-a îndemnat urmăritorii să se alăture canalului său de WhatsApp, argumentând că astfel mesajele sale pot ajunge la aceștia „direct și nealterate”.
„Voi continua să spun lucrurilor pe nume și să lupt pentru lucrurile în care cred. Vă mulțumesc pentru susținere”, și-a încheiat Oana Gheorghiu mesajul.
Acasa
























Declinare de responsabilitate pentru comentarii
