Comitetul Nobel din Norvegia a anunțat vineri, 10 octombrie, de la ora 12.00, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace 2025, cel mai prestigios premiu internațional acordat persoanelor și organizațiilor care promovează fraternitatea între națiuni, dezarmarea și drepturile omului. Laureatul prestigiosului Premiu Nobel pentru Pace este Maria Corina Machado.
Premiul Nobel pentru Pace din 2025 merge către o „femeie care menține flacăra democrației aprinsă, într-un întuneric tot mai adânc”. Este vorba de Maria Corina Machado, lidera opoziției venezuelene.
Comitetul Nobel a premiat-o „pentru munca ei neobosită de promovare a drepturilor democratice ale poporului venezuelean și pentru lupta pentru o tranziție pașnică de la dictatură la democrație.”
Maria Corina Machado primește Premiul Nobel pentru Pace pentru că este unul dintre cele mai „extraordinare exemple” de curaj din America Latină în vremurile recente.
Machado îndeplinește „toate criteriile” stabilite de Alfred Nobel pentru acest premiu, spune președintele comitetului. Ea a „unit opoziția din țară, fiind fermă în sprijinul său pentru o tranziție pașnică către democrație”.
Laureata „întruchipează speranța pentru viitor”, un viitor în care drepturile cetățenilor sunt protejate. „În acest viitor, oamenii vor fi în sfârșit liberi să trăiască în pace”, concluzionează el.
„Aceasta este, de fapt, esența democrației: voința noastră comună de a apăra principiile conducerii populare, chiar și atunci când avem opinii diferite. Într-o perioadă în care democrația este amenințată, este mai important ca niciodată să apărăm acest teren comun. Machado a luat atitudine în favoarea alegerilor libere și corecte în urmă cu mai bine de 20 de ani – o alegere pentru buletinele de vot în locul gloanțelor. Ea a petrecut ani de zile luptând pentru libertate”, a spus președintele comitetului Nobel, Jørgen Watne Frydnes.
„Democrația este o condiție prealabilă pentru pacea durabilă, însă trăim într-o lume în care democrația este în recul,” adaugă el, spunând că „tot mai multe regimuri autoritare contestă normele” și recurg la violență.
Președintele comitetului continuă prin a critica conducerea venezueleană, adăugând că aceleași tendințe se observă și în alte părți ale lumii – „statul de drept este abuzat de cei aflați la putere, mass-media liberă este redusă la tăcere, criticii sunt închiși, iar societățile sunt împinse spre conducere autoritară și militarizare”.
Reacția Comitetului Nobel la așteptările lui Trump de a primi distincția
Întrebat despre așteptările lui Trump de a primi Nobelul pentru Pace, președintele comitetului Nobel,
Președintele comitetului a fost întrebat despre presiunea venită chiar din partea președintelui SUA și a unor membri ai comunității internaționale de a acorda premiul lui Trump.
Jørgen Watne Frydnes a spus că își bazează decizia doar pe „munca și voința lui Alfred Nobel”. „În lunga istorie a Premiului Nobel pentru Pace comitetul a fost martor la campanii și tensiuni mediatice. Primim anual mii de scrisori de la oameni care susțin ceea ce pentru ei înseamnă pace. Avem în vedere curajul și integritatea”, a adăugat el.
Jørgen Watne Frydnes a fost întrebat despre siguranța Mariei Corina Machado, acum că a primit acest premiu, ea ascunzându-se încă din august 2024.
Frydnes spune că aceasta este o discuție pe care o au în fiecare an, „în special atunci când persoana care primește premiul se ascunde din cauza unor amenințări grave la adresa vieții sale”.
El a explicat că Machado este activă și va continua să fie prezentă în Venezuela, motiv pentru care au considerat că premiul va „sprijini cauza ei și nu o va limita”.
Ceremonia de decernare va avea loc în luna decembrie, la Oslo, conform tradiției, fiind singurul premiu Nobel acordat în Norvegia, restul categoriilor fiind decernate la Stockholm.
RelatedPosts
Donald Trump a afirmat de mai multe ori că ar fi „o mare insultă” pentru SUA dacă nu primește premiul și își revendică rolul în „încheierea a șapte războaie”. În replică, Secretariatul Comitetului Nobel a transmis că nu poate fi influențat de campanii sau de atenția mediatică.
Deși președintele Statelor Unite, Donald Trump, este cotat de marile case de pariuri internaționale drept favorit, surpriza serii vine de pe platforma de predicții Polymarket.
Potrivit platformei respective, numele liderului opoziției venezuelene Maria Corina Machado a înregistrat o creștere spectaculoasă de joi seara, atingând o probabilitate de 67% de a câștiga premiul, în timp ce șansele lui Trump sunt estimate la doar 3%.
Nominalizările pentru Premiul Nobel pentru Pace s-au încheiat pe 31 ianuarie, iar Comitetul Nobel a analizat 338 de candidați, dintre care 244 persoane și 94 organizații. Propunerile pot fi făcute de șefi de stat, membri ai guvernelor, foști laureați Nobel și profesori universitari din întreaga lume.
Pe lângă Machado și Trump, alte nume vehiculate pentru Nobelul din acest an au inclus rețeaua de voluntari Emergency Response Rooms din Sudan, care riscă vieți pentru a ajuta victimele războiului și foametei, văduva disidentului rus Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, UNRWA – agenția ONU pentru refugiații palestinieni, Medici fără Frontiere și Jurnaliști fără Frontiere.
Anul trecut, Comitetul Nobel a acordat premiul organizației japoneze Nihon Hidankyo, alcătuită din supraviețuitori ai bombardamentelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.
Detaliile despre nominalizări și câștigători rămân confidențiale timp de 50 de ani, conform regulilor stabilite de Alfred Nobel în testamentul său.
Premiul Nobel pentru Pace a fost creat pentru a răsplăti eforturile semnificative pentru fraternitatea între națiuni, dezarmare sau abolirea armatelor permanente și pentru organizarea congreselor pentru pace.
Primul laureat a fost desemnat în 1901: omul de știință și politicianul francez Frédéric Passy și omul de afaceri elvețian Jean Henry Dunant, co-fondator al Crucii Roșii.
Acasa






















Declinare de responsabilitate pentru comentarii
