Acasa
Președintele american, Donald Trump, vorbește despre un război „câștigat”, dar „care nu s-a terminat încă”, în timp ce cere Iranului o „capitulare necondiționată”. Retorica liderului de la Casa Albă se potrivește stilului său de a controla mesajul public, însă se lovește de realitatea dură a unui conflict care pare departe de a fi decis, se arată într-o analiză CNN.
În războaie, victoria nu este ca în sport, unde un scor final stabilește câștigătorul după un timp stabilit. Deși administrația americană a prezentat operațiunile militare împotriva Iranului într-un stil spectaculos, cu un discurs triumfalist, întrebarea reală rămâne: cât de departe trebuie să meargă Washingtonul pentru ca Iranul să se comporte ca o țară învinsă.
Are PSD, de fapt, „două fețe”? Cum vede situația Adrian Cozma, vicepreședintele Camerei Deputaților?
Trump pare prins într-o capcană clasică a războaielor moderne – convingerea că o operațiune militară rapidă și precisă va produce rezultate politice rapide și durabile. Istoria a arătat însă contrariul. Uniunea Sovietică a crezut același lucru în Afganistan, iar Statele Unite în invazia din Irak din 2003. La fel, președintele rus Vladimir Putin a mizat pe o victorie rapidă în Ucraina, conflict care continuă și astăzi, după patru ani.
În timp ce președintele Donald Trump proclamă victoria iminentă și le-a transmis partenerilor de alianță că regimul iranian se află în pragul prăbușirii totale, realitatea din teren și reacțiile internaționale conturează un tablou mult mai instabil. Potrivit unor surse diplomatice citate de Axios, președintele american a folosit termeni radicali, afirmând că a „extirpat un cancer mondial”, sugerând că vidul de putere de la Teheran este atât de mare, încât nu mai există oficiali capabili să semneze actele de predare.
În cazul Iranului, Washingtonul ar fi profitat de o oportunitate creată de informațiile furnizate de Israel pentru o lovitură decisivă împotriva conducerii regimului de la Teheran. Premierul israelian Benjamin Netanyahu are însă obiective regionale diferite, iar un conflict prelungit între SUA și Iran ar servi interesului său de a slăbi permanent influența Teheranului.
Moartea liderului suprem iranian, Ali Khamenei, la sfârșitul lunii februarie, nu a rezolvat însă problemele, ci a creat altele noi. Vidul de putere a fost rapid umplut de facțiunea dură a regimului, care l-a adus în prim-plan pe fiul acestuia, Mojtaba Khamenei – exact persoana despre care Trump spusese public că nu și-ar dori să ajungă la conducere.
În același timp, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) caută răzbunare pentru uciderea comandanților săi, iar conflictul a devenit rapid un test de rezistență. La aproape două săptămâni de la început, Iranul pare încă capabil să continue lupta.
Statele Unite pot continua bombardamentele luni de zile, dar acest lucru ar presupune epuizarea stocurilor de muniție și riscuri politice majore înaintea alegerilor de la mijlocul mandatului din noiembrie. În același timp, Iranul va continua să piardă baze de drone, lansatoare și infrastructură, însă probabil suficient de multe vor supraviețui pentru ca forțele sale să nu fie obligate să capituleze.
Un alt calcul strategic este legat de economia globală. Iranul ar putea perturba transportul maritim în Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume, ceea ce ar putea împinge prețul petrolului peste 100 de dolari pe baril și ar pune presiune pe economia mondială.
În interiorul Iranului există diviziuni în ceea ce privește sprijinul pentru regim, însă bombardamentele externe tind să unească populația împotriva unui inamic comun. Ideea că loviturile aeriene ar putea declanșa o revoltă populară împotriva regimului a început să fie pusă sub semnul întrebării.
Experiența ultimelor decenii arată limitele puterii aeriene americane: aceasta poate slăbi un regim sau elimina lideri, dar nu a reușit întotdeauna să forțeze schimbări politice majore. În timp, bombardamentele riscă să devină mai puțin eficiente militar și mai periculoase pentru civili.
Pe de altă parte, strategia Iranului pare simplă: supraviețuirea. Odată ce Trump a început să vorbească public despre încheierea războiului și despre victorie, Teheranul știe că Washingtonul dorește o ieșire rapidă din conflict.
Conflictul are doar câteva săptămâni, iar scenariul cel mai probabil ar putea fi o diminuare treptată a violenței prin negocieri discrete sau prin epuizarea ambelor părți, astfel încât fiecare să poată declara că a obținut o victorie.
RelatedPosts
Pe termen lung însă, regimul de la Teheran ar putea ieși din această confruntare mai radical și mai dur, conștient că nici măcar întreaga putere militară a SUA nu a reușit să îl înlăture. Iar sprijinul din partea unor puteri precum China sau Rusia ar putea ajuta Iranul să se refacă suficient pentru a rămâne un adversar periculos în regiune.
Pentru Trump, provocarea este acum una politică: a declarat victoria înainte ca adversarul să accepte înfrângerea. Iar într-un război în care strategia Iranului este pur și simplu să reziste, așteptarea epuizării nu reprezintă un plan clar – dar pare, pentru moment, singura opțiune, conchide CNN.
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
