Acasa
Radu Hossu, corespondent de război, a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre experiența sa în Ucraina, de unde nu doar a expus realitatea cruntă a războiului, ci și a mers cu ajutoare, constând, printre altele, în echipamente meedicale mobile pentru îngrijirea răniților. Pentru asta, românul a fost decorat de președintele Volodimir Zelenski. „M-am dus acolo pentru că este un război injust, iar injustețea asta în lume creează foarte multe probleme. Rușii au încălcat normele legale internaționale, și am simțit că nu pot să stau deoparte, eu fiind și un activist civic înainte. Cumva, am simțit că trebuie să fac ceva”, a mărturisit el.
Robert Kiss, jurnalist Digi24.ro: Știm că ai fost foarte aproape de armata lui Prigojin, la Bahmut.
Radu Hossu, corespondent de război: Da, undeva la 500 de metri de trupele Wagner, el era undeva la 200, 300 de metri în spatele liniei frontului.
Robert Kiss: Cum a fost să fii atâtea luni în Ucraina? Povestește-ne momentele cele mai dificile prin care ai trecut acolo.
Radu Hossu: Probabil cel mai dificil moment a fost moartea unuia dintre soldații cu care am fost 3 luni, 2 luni și jumătate am fost pe linia frontului, și cu care am stat în tranșee, în casa de siguranță. În momentul în care el a murit – eu îi spuneam „gardianul meu”, pentru că tot timpul avea grijă de mine tot timpul, să am cască, vestă.
Când erau momente critice, când veneau rușii spre noi îmi spunea să mă pregătesc.
În 10 noiembrie 2022 el a murit într-un atac al rușilor, acela a fost unul dintre momentele cele mai grele pentru mine. În memoria lui, cu ajutorul românilor care donează la mine pe pagină, am finanțat construirea unui spital mobil. În numele lui. Un proiect unic în lume. Am transformat un autobuz, un camion. Am construit o mașină de evacuare și am transformat un autobuz donat de către polonezi. Era un fel de UPU. În acest moment este la Brigada 112 Kiev. Este pe linia frontului acum, undeva în est.
Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24.ro: Ai fost foarte aproape de linia de contact. S-a întâmplat să fii țintit?
Radu Hossu: Da! Unde era casa de siguranță, în primul sat după linia frontului. Rușii bombardau constant acolo. Nu pot să spun un moment foarte periculos, pentru că au fost foarte multe. Cele mai apropiate explozii au fost la 40 de metri de casă.
Când am fost în Bahmut, pe 20 ianuarie, atunci am dus o mașină de pompieri brigăzii de acolo, pentru că nu mai avea niciun fel de mașină funcțională, orașul era pe jumătate distrus. Erau rânduri de case distruse complet. Un lucru care m-a șocat a fost ferocitatea cu care atacau rușii.
40 de explozii pe minut, asta înseamnă aproape o explozie pe secundă. Am stat cam două ore în centrul Bahmutului. Era bombardat încontinuu de artilerie, de aviație.
Robert Kiss: Când ai fost ultima dată în Ucraina? Se vorbește de oboseala războiului, despre ajutorul militar care nu ajunge. Care este starea de spirit în Ucraina?
RelatedPosts
Radu Hossu: Asta este cea mai mare problemă, de fapt. Lipsa de muniție, alături de lipsa de personal în momentul ăsta. Am fost acolo ultima oară în noiembrie, în Herson și în zonele unde ucrainenii au debarcat pe partea cealaltă a Niprului.
Starea de spirit era una bună în noiembrie. Existau speranțe. SUA au oprit ajutorul în octombrie, dar în momentul ăla încă exista speranța că ajutoarele militare vor ajunge cât se poate de repede.
Am discutat acum câteva săptămâni cu luptători ucraineni, și spuneau că nu știu cât vor mai rezista, tocmai din cauza lipsei de muniție pentru artilerie. Încearcă să suplinească această lipsă cu drone, atât că acestea au rază de acțiune foarte mică, și atunci ei trebuie să se apropie mult de linia de contact. Militarii care le operează se pun în pericol foarte mult.
Ucrainenii sunt îngrijorați că în lipsa ajutorului militar extern vor muri fără să aibă șansa să se apere.
Ei nu văd asta ca pe o trădare a vestului, pentru că ei înțeleg că fără vest nu ar fi rezistat nici până acum. Ei spun că luptă pentru Ucraina, și indirect pentru noi, adică pentru vest – România, țările baltice, Europa.
Alexandru Rotaru: Te-ai gândit vreodată că poți să mori?
Radu Hossu: Da! M-am dus acolo pentru că este un război injust, iar injustețea asta în lume creează foarte multe probleme. Rușii au încălcat normele legale internaționale, și am simțit că nu pot să stau deoparte, eu fiind și un activist civic înainte. Cumva, am simțit că trebuie să fac ceva. În primă fază mi-am propus să documentez ce se întâmplă în război, să scriu o carte. Și, mai departe, ajungând acolo și stând mult, mi-am dorit să-i ajut pe oamenii de acolo. Nu sunt naziști cum spune Putin, sunt oameni ca noi.
Cei cu care am lucrat sunt din vestul Ucrainei. Puteau să plece în Europa, erau foarte aproape, sau să rămână în vest. Dar s-au mobilizat și au mers voluntari în est. Ei luptă pentru valorile pe care le considerăm și noi importante pentru România – libertate, independență, democrație, suveranitate.
Robert Kiss: Cum vezi tu ca om care a fost pe front, și care înțelege poate foarte bine și ceea ce simt soldații,și ceea ce au pentru a lupta? Cum vezi amenințările Kremlinului, care spun în continuare că își doresc să ajungă la Kiev? Sunt amenințări întemeiate?
Radu Hossu: Da! Noi nu discutăm destul de des despre faptul că obiectivul principal al Rusiei la invazie a fost cucerirea Kievului și capitularea guvernului ucrainean, pentru a pune un guvern marionetă acolo, și un președinte marionetă, la fel cum a fost cel de până în 2014.
Vor Kievul, vor să cucerească Odesa. De acolo pot ajunge ușor la granița cu România, dar mai ales în Transnistria.
Alexandru Rotaru: Tu ai fost recunoscut, și ți s-a recunoscut efortul, la cel mai înalt nivel. Ești decorat de către Volodimir Zelenski.
Radu Hossu: Singurul cetățean civil care nu reprezintă nicio instituție a statului, sau nu este militar.
Alexandru Rotaru: Ce înseamnă pentru tine această decorație?
Radu Hossu: Este o onoare, pentru că din perspectiva mea, Volodimir Zelenski este un lider de război, cam cum a fost Winston Churchill, adică un om care a reușit să strângă țara în jurul lui și, bineînțeles – „N-am nevoie de taxi, am nevoie de muniție”, din primele zile ale războiului. Denotă un curaj extraordinar.
Mai mult de atât, acest premiu nu este numai pentru mine. Eu am dus lucrurile pe care le-am cumpărat din donațiile românilor. Sunt undeva la 15.000 de donații pe care le-am strâns prin pagina mea de Facebook. Am dus lucrurile acolo, dar oamenii au fost solidari cu Ucraina, și sunt în continuare. Se donează în continuare. Îi ajutăm și pe soldații români care luptă acolo, grupul Getica, îi găsiți pe Facebook.
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
