Acasa
Programul de lucru trebuie să se încadreze în limitele timpului de muncă prevăzut în contract, iar pentru munca suplimentară este nevoie de acordul angajatorului și al salariatului. Există limitări specifice în cazul persoanelor angajate cu timp parțial, precum și o durată normală de opt ore/zi și de 40 de ore/săptămână pentru cei cu normă întreagă. În caz de nerespectare a acestor prevederi, angajatorul riscă sancțiuni financiare.
Indiferent de tipul activității, programul de lucru trebuie să se încadreze în timpul de muncă prevăzut în contract, iar angajatorul va lua măsurile necesare pentru a se asigura că timpul de muncă este respectat sau, atunci când solicită prestarea muncii suplimentare, că respectă toate dispozițiile legale.
Programul de muncă este, ca regulă generală, un aspect previzibil și asumat încă din momentul semnării contractului individual de muncă, iar timpul de muncă este un element esențial care poate fi modificat numai prin acordul părților.
În același timp, timpul de muncă este definit de Codul muncii ca fiind „orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile”, iar tot ce depășește acest interval intră în categoria muncii suplimentare.
Tot ca regulă generală și în conformitate cu art. 41 alin. (3) din Constituție, Codul muncii a prevăzut o durată normală a timpului de muncă de opt ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână pentru salariații angajați cu normă întreagă, iar pentru cei angajați cu timp parțial – interdicția prestării în afara timpului de muncă prevăzut în contract.
Constatăm că niciun salariat încadrat cu timp parțial nu ar putea presta în afara timpului de muncă prevăzut în contract, iar dacă ne raportăm și la dispozițiile art. 15^1 lit. d) și ale art. 260 alin (1) lit. e^3), putem discuta chiar despre muncă nedeclarată și despre o amendă de la 10.000 la 15.000 de lei pentru fiecare persoană identificată.
Luând în calcul singura variantă în care am putea discuta despre muncă suplimentară, aceasta fiind orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile, dar depășește cele opt ore/zi, observăm că este nevoie atât de solicitarea angajatorului, cât și de acordul salariatului, așa cum prevede clar art. 120 alin (2) și art. 121.
Practic, ambele condiții sunt expres precizate de Codul muncii, deci nu a fost luată în calcul o variantă în care salariatul ar fi obligat să presteze în afara timpului de muncă pe care și l-a asumat atunci când a semnat contractul de muncă.
În cazul unui program de lucru inegal, părțile vor ține cont atât de limitarea privind timpul de muncă săptămânal, cât și de faptul că un astfel de program poate funcționa numai dacă este expres menționat în contractul individual de muncă, deci revenim tot la acordul părților și la asumarea unei astfel de repartizări.
Programul individualizat, concept nou introdus în Codul muncii, poate fi stabilit tot prin acordul părților, fie la inițiativa angajatorului și cu acordul salariatului, fie la solicitarea salariatului, în măsura în care activitatea unității permite o astfel de abordare.
În toate situațiile, pe lângă principiile generale care guvernează relațiile de muncă, buna-credință și consensualitatea, inclusiv atunci când angajatorul îi solicită salariatului să presteze suplimentar, adică peste norma întreagă din contract, timpul respectiv va fi evidențiat și compensat, fie prin acordarea de ore libere plătite în termenul legal, fie prin plata sporului negociat, potrivit art. 122 și 123 din Codul muncii.
Astfel, constatăm că nu poate fi obligat lucrătorul să se prezinte înainte de începerea programului ori să rămână peste program, fiind necesar acordul acestuia, iar în cazul în care ar fi de acord, perioada respectivă de timp va fi evidențiată corespunzător, potrivit art. 119 din Codul muncii, cu precizarea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru.
Nu trebuie omis nici faptul că, în cazul unui control și atunci când nu respectă dispozițiile legale privind munca suplimentară, angajatorul riscă să fie sancționat, conform art. 260 alin (1) lit. i), cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei pentru fiecare persoană identificată, iar dacă discutăm despre contracte cu timp parțial, chiar despre muncă nedeclarată.
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
