Acasa
Politologul Aurelian Mohan, de la Universitatea Columbia din New York, propune un obiectiv ambițios pentru România: susținerea unui candidat propriu la șefia Organizației Națiunilor Unite (ONU), într-un moment în care organizația tocmai a împlinit, pe 24 octombrie, 80 de ani de existență. România este membru încă din 1955, iar de patru ori a avut chiar statutul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al organizației. Totuși, România și-a pierdut statutul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU, iar în ultimii ani pare tot mai lipsită de ambiții și nu a mai candidat pentru nicio funcție sau statut. Conform principiului rotației, viitorul Secretar General ar putea să provină din Europa de Est, însă România stă deoparte și nu pare capabilă să-și asume asemenea ambiții.
Adevărul: România și-a pierdut statutul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU, iar în ultimii ani pare tot mai lipsită de ambiții. Ați vedea România capabilă să candideze măcar pentru mandatul 2028-2029 sau ar implica unele condiții pe care nu le poate îndeplini?
Aurelian Mohan: Din punct de vedere tehnic, nu cunosc să existe vreo condiție specială care să ne împiedice să depunem, în mod oficial, candidatura pentru mandatul 2028-2029 de membru nepermanent al Consiliului de Securitate din partea Grupului Europa de Est.
România ar putea candida dacă își dorește asta, însă estimez că statul român nu va candida deoarece, din punctul său de vedere, timpul este prea scurt pentru a elabora și promova o campanie până în iunie 2027. Eu nu sunt de acord cu o asemenea evaluare; am încredere că echipele din Ministerul Afacerilor Externe și diplomații noștri din New York ar face o treabă excelentă dacă ar primi ajutorul complet al președintelui Nicușor Dan și al doamnei ministru Oana Țoiu.
Ce ar fi de făcut
Care ar fi procedura, dacă ar fi să ne decidem poate pe ultima sută de metri să candidăm din nou?
Procedura de înscriere a candidaturii nu este complexă, aceasta limitându-se, practic, la informarea grupului regional din care facem parte și la îndeplinirea unor formalități diplomatice. Mai exact, un stat care își dorește să candideze informează toți membrii grupului regional cu privire la intenția de a candida și căută să obțină sprijinul formal al acestora. Formalizarea candidaturii se face în scris prin notificarea președintelui grupului regional despre mandatul dorit (în cazul nostru, mandatul 2028-2029), urmând ca în cadrul ședinței lunare a grupului candidatura să fie înscrisă într-o diagramă specială a candidaturilor. Diagrama respectivă poate fi actualizată de la o lună la alta. Apoi, Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU trimite o circulară tuturor misiunilor permanente pentru a le informa că ne-am depus candidatura; o circulară similară poate fi trimisă și Secretariatului ONU și Președintelui Adunării Generale.
Cine ar fi în măsură să ia această decizie?
Decizia de a candida depinde de statul român și de prioritățile strategice pe care acesta le are la nivel internațional. Dacă este să ne raportăm la situațiile din trecut, misiunile permanente la ONU preferă ca orice candidatură să fie anunțată cât mai repede pentru a avea la dispoziție suficient timp de negociere cu celelalte 192 de State Membre ale ONU.
Ce șanse am avea
Care ar fi șansele României, dacă am candida? Avem la această oră suficienți profesioniști în rândul diplomaților și susținere din partea politicului?
Echipa actuală de diplomați de la New York, de la Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, condusă de ambasadorul Cornel Feruță, are competențele necesare pentru a promova cu succes o posibilă candidatură a României la Consiliul de Securitate. Ceea ce contează mai mult în dinamica alegerilor ar fi ca respectiva misiune diplomatică să primească a) fondurile necesare, b) ajutor substanțial din partea Administrației Prezidențiale și a ministrului afacerilor externe și c) un mandat din partea MAE – împreună cu o anumită viziune strategică – pentru a implementa un asemenea demers.
Și cine ar trebui să se implice direct pentru a ne fructifica șansele?
Spre deosebire de anul 2019, Președintele României ar trebui să se implice mult mai mult în popularizarea unei viitoare candidaturi. Din păcate, șansele ca asta să se întâmple sunt relativ reduse având în vedere reticența dovedită de domnul Nicușor Dan față de ONU.
Șansa unică în care dăm cu piciorul
Anul viitor vor avea loc la ONU alegeri pentru un nou Secretar General. Cât de realist ar fi scenariul ca, profitând de faptul că potrivit principiului rotației, viitorul Secretar General al ONU ar trebui să provină din Europa de Est, România să se ambiționeze și să susțină un diplomat român pentru șefia organizației?
Eu sunt un mare adept al multilateralismului și consider că soluționarea unor conflicte majore poate fi realizată – în mod sustenabil – doar cu ajutorul și implicarea ONU. În contextul anterior menționat, mi-aș fi dorit ca România să depună, în ultimii ani, eforturi majore pentru promovarea unui candidat român la funcția de Secretar General al ONU. La ora actuală, nimic nu indică că ne dorim să demarăm un proiect privind alegerile din 2026, iar, în general, șansele ca un român să ajungă noul Secretar General sunt extrem de reduse.
Care ar fi avantajele pentru România, dacă totuși am face-o?
În primul rând, asta ar spori vizibilitatea țării noastre în Sistemul ONU, dovedind că dorim să fim un actor global relevant. În al doilea rând, ne-ar ajuta să interacționăm cu state cu care nu avem relații diplomatice bine dezvoltate, ceea ce s-ar putea traduce în noi parteneriate și chiar noi schimburi comerciale sau de know-how.
Ce alte soluții avem
Avem profesioniști, oameni bine pregătiți care ar merita susținuți de statul român pentru a candida pentru funcția de secretar general ONU?
RelatedPosts
Cred că Ambasadoarea Simona Miculescu, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO și Președinte al Conferinței Generale UNESCO (mandatul 2023-2025), ar fi una dintre cele mai bune candidate din partea României pentru funcția de Secretar General. Ea are experiență diplomatică relevantă la New York, Washington, D.C., Paris, și Belgrad, acces la o rețea extinsă de diplomați, și este un nume cunoscut în Sistemul ONU.
Ce alte mijloace ar mai avea România pentru a-și spori prestigiul și influența la ONU?
Chiar dacă nu vom reuși să propunem un român drept candidat – ceea ce este un demers extrem de complicat – putem utiliza oportunitatea alegerii unui nou Secretar General pentru a dovedi că suntem un aliat și un partener de încredere. Putem, pe baza unei strategii serioase, să ne utilizăm influența de la ONU în vederea susținerii unui candidat comun al Europei de Est sau formării unei coaliții de state care să propună un candidat unic al regiunii. Un proiect de asemenea magnitudine ar conduce, în mod inevitabil, la acumularea de putere de negociere și la conturarea unei reputații bune printre statele membre.
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
