Acasa
Tulpina modernă a virusului herpetic facial, care provoacă vezicule, datează de aproximativ 5.000 de ani, conform autorilor unui studiu recent.
„Am reuşit să aflăm că toate variaţiile tulpinilor moderne provin dintr-o anumită perioadă de la sfârşitul Neoliticului, începutul epocii Bronzului”, a explicat Christiana Scheib, coautoare principală a studiului publicat miercuri în jurnalul ştiinţific Science Advances.
Herpesul actual ar avea, aşadar, doar 5.000 de ani, o vârstă mai mică decât se credea. „Este puţin surprinzător, deoarece bănuiam că herpesul a co-evoluat cu oamenii de-a lungul unei perioade foarte lungi”, a declarat Christiana Scheib, expertă în ADN străvechi şi genetica populaţiilor, asociată Universităţii Cambridge.
La oameni, circa 3,7 miliarde de persoane sunt infectate pe viaţă cu virusul HSV-1, ce provoacă herpesul facial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Istoria acestui virus şi modul în care s-a răspândit rămân însă puţin cunoscute, în special pentru că sunt dificil de găsit cazuri timpurii.
Echipa condusă de Scheib a examinat ADN din sute de dinţi umani proveniţi din vechi descoperiri arheologice. Doar patru dintre ei erau purtători ai virusului herpetic. Prin secvenţierea genomului lor, cercetătorii au aflat când a apărut varianta contemporană a acestuia, scrie Agerpres.
Probabil că oamenii trăiesc cu herpesul de mult mai mult timp. Ne putem imagina că o tulpină anterioară ar fi circulat printre oameni când au părăsit pentru prima oară Africa, în urmă cu milioane de ani. Însă, el a căpătat abia relativ recent forma sa actuală.
Un potenţial suspect, sărutul
Cum poate fi explicată această schimbare? Prima teorie a cercetătorilor: în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, omenirea traversa o perioadă de mare migraţie din Eurasia spre Europa, iar această deplasare ar fi putut influenţa virusul.
O altă ipoteză: dezvoltarea herpesului facial în perioada neolitică, detectată în ADN-ul antic, ar fi putut coincide cu o nouă practică culturală, sărutul romantic şi cu conotaţie sexuală. „Dovezi textuale despre sărutul romantic încep să îşi facă apariţia în epoca Bronzului”, care ar putea modifica modul de răspândire a virusului, a explicat Christina Scheib.
Prima menţiune cunoscută a sărutului se găseşte într-un manuscris din Asia de Sud, din epoca Bronzului, ceea ce sugerează că această practică s-ar fi transmis în Europa.
Virusul herpesului facial se transmite în general de la părinţi la copii, însă sărutul ar fi oferit o nouă modalitate de transmitere de la o gazdă la alta, a declarat coautoarea studiului.
Sărutul „nu este o trăsătură umană universală”, a spus ea, subliniind dificultatea de a determina când a început această practică sau dacă este cu certitudine asociată cu răspândirea HSV-1.
Cealaltă coautoare principală a cercetării, Charlotte Houldcroft, de asemenea de la Cambridge, a subliniat la rândul său că un virus precum herpesul evoluează la o scară temporală mult mai lungă în comparaţie cu un virus precum COVID-19. „Herpesul facial se ascunde în gazda sa pe viaţă şi nu se transmite decât prin contact oral, astfel încât mutaţiile se produc lent, de-a lungul secolelor şi mileniilor”, a precizat ea.
„Anterior, datele genetice asupra herpesului nu au ajuns decât până în 1925”, a adăugat ea, făcând apel la creşterea numărului de „cercetări aprofundate” pentru a înţelege evoluţia virusurilor.
„Numai eşantioanele genetice care datează de sute sau chiar mii de ani ne vor permite să înţelegem modul în care virusurile ADN, cum ar fi herpesul sau variola maimuţei, precum şi propriul nostru sistem imunitar se adaptează unele faţă de altele”, a declarat cercetătoarea.
