Tor Browser – cum și pentru ce îl putem folosi?

0

Dacă anonimatul activității online și o confidențialitate mai bună sunt concepte care vă sună foarte bine, s-ar putea să nu mai folosiți altceva în afară de Tor Browser. Iată cum este să navigați pe dark web folosind acest browser.

Când dark web apare ca temă de discuție, mulți oameni sunt încă foarte reținuți și adesea cred că este ilegală chiar și descărcarea unui browser pentru dark web, excluzând total ideea de a accesa partea de obicei ascunsă a world wide web.

Dar desigur lucrurile nu stau așa. Înainte de a aprofunda acest subiect, găsiți mai jos detalii rezumate rapid de unde puteți obține ceea ce se numește adesea „browser pentru dark web”.

 


ESET INTERNET SECURITY  EDIȚIA : Protecție avansată împotriva amenințărilor cibernetice
Ideal pentru utilizatorii moderni preocupați de confidențialitatea lor, care folosesc în mod activ internetul pentru shopping, tranzacții bancare, muncă și comunicare. Securizează dispozitivele Windows, Mac și Android.


 

Ce este acesta: Browserul Tor (Dacă utilizați iOS, luați în considerare browserul Onion)

Unde se găseșteSite-ul web al proiectului Tor

Timp necesar pentru instalare: 2 minute

Cost: Zero

Cerințe tehnice necesare: Un sistem Mac, PC, Linux, Android sau iOS și un browser la alegere

Metodă de utilizare: Descărcați Tor Browser (sau Onion Browser pe iOS). Începeți să navigați.

 

Nu numai că nu este nimic ilegal în descărcarea Tor Browser pentru a rula pe dark web, dar îl puteți folosi și pentru a accesa partea de web cu care sunteți deja foarte familiarizat: „site-urile web indexate”, cunoscute și ca partea „curată” sau „de suprafață” a world wide web. Tor Browser funcționează ca un browser web obișnuit, cu excepția faptului că se conectează la rețeaua de anonimat Tor, care înglobează traficul dvs. de date în mai multe straturi de criptare în timp ce îl direcționează prin rețele aleatorii (de unde și numele, „Tor – Tor Onion Router”) până când ajunge la destinaţia dorită.

Oriunde ajungeți în navigarea dvs., Tor vă oferă o anumită asigurare că nu sunteți urmărit de furnizorul dvs. de servicii de internet (ISP), guvern sau agenții de publicitate și că rămâneți, de asemenea, anonim față de site-urile și serviciile pe care le vizitați. (Totuși, acesta nu este blindat perfect și există diverse scenarii în care browserul nu vă poate proteja, în special față de alegerile personale pe care le faceți).

Cum se poate folosi Tor

Deoarece Tor Browser este considerat în general poarta de acces către dark web, îl puteți folosi pentru o scurtă călătorie în adâncurile întunecate ale web-ului.

Rețeaua dark web poate fi percepută ca un loc foarte înfricoșător, dar adesea frica oamenilor față de necunoscut este mai mare decât teama față de această parte propriu-zisă a rețelei. Este folosită în mai multe moduri, dar ca sa fim onești, este exploatată deseori și în scopuri ilicite, cum ar fi cumpărarea și vânzarea de droguri, arme și alte mărfuri de contrabandă.

Aceia dintre dvs. care sunt fascinați de acest topic, dar cărora încă le este prea frică să cerceteze personal, vor putea să afle mai jos câteva descoperiri din timpul unei astfel de incursiuni în jurul rețelei, documentate grafic.

La prima vedere, Tor Browser nu este foarte diferit de alte browsere. Este tot o aplicație software folosită pentru a accesa World Wide Web, rulând chiar și un motor de căutare, permițându-vă să vizitați orice adresă URL web deschisă. Pe lângă aceasta, Tor vă oferă posibilitatea, de asemenea, să accesați adrese URL din dark web de pe domenii cu sufixul „.onion”, care nu sunt disponibile de la Safari, Firefox și Chrome.

Tor Browser folosește motorul de căutare DuckDuckGo în mod implicit, un concurent al Google Search, care se concentrează pe confidențialitate, dar care nu colectează și nu partajează istoricul căutărilor. Calitatea rezultatelor căutării returnate de DuckDuckGo s-a îmbunătățit în mod constant, iar motorul de căutare începe încet să arate ca un rival autentic al Google Search, pe măsură ce tot mai mulți oameni devin mai conștienți de setările de confidențialitate și, într-adevăr, se tem că internetul o să devină o rețea de trackere de publicitate care monitorizează fiecare mișcare a utilizatorilor.

De asemenea, DuckDuckGo și alte motoare similare sunt mult mai puțin predispuse să aibă multe reclame – posibil datorită faptului că nu sunt capabile să vă profileze atât de ușor și interesele (și astfel căutările nu sunt personalizate). Confidențialitatea este principalul atu al DuckDuckGo. Această alternativă de căutare la Google nu urmărește istoricul căutărilor dvs., ora sau locația căutării dvs. sau adresa dvs. de Internet… elemente care sunt vitale pentru Google și modelul său de afaceri.

Cum puteți depista site-uri de tip eBay din lumea underground

După o scurtă căutare de forumuri și site-uri de cumpărături underground, încep să iasă la iveală și câteva site-uri ilicite care oferă droguri în schimbul bitcoin și a altor criptomonede. Dacă parcurgeți recenziile, veți descoperi oferte de chat online pentru a discuta detaliile, totul cu aducerea la cunoștință că toate acestea ar fi confidențiale și relativ greu de depistat. Acest lucru face ca dark web-ul să fie extrem de atractiv pentru infractorii aspiranți și de carieră care doresc să profite de anonimatul său puternic.

Următorul pas, la câteva clicuri distanță, este căutarea de alte produse ilegale. Astfel, puteți găsi rapid site-uri care oferă bancnote false pentru orice valută, acte de identitate false, conturi PayPal, carduri de credit „fulz” (carduri cu detalii complete, cu tot cu numerele CVV corespunzătoare), operațiuni de hacking-as-a-service și chiar arme neînregistrate. Este înfricoșător cât de rapid și cât de ușor pot fi găsite astfel de informații, și, în unele cazuri, acestea vin la pachet cu un serviciu pentru clienți surprinzător de bun.

Unele site-uri și-au construit reputația chiar prin oferirea acestui tip de serviciu pentru clienți și, pentru a obține evaluări mai bune de la cumpărători, au pus la dispoziție chiar și un număr de telefon pentru asistență, pentru a rezolva orice problemă. Toate acestea ajută la prezența lor permanentă pe piața underground, care, prin consecvență, le poate crește prețurile, arătând potențialilor cumpărători „legitimitatea” lor efectivă. Deși este inevitabil să punem la îndoială autenticitatea fiecărui site, cu cât investigăm mai mult, cu atât putem să luăm în calcul că uneori pare că este nevoie de mai multă muncă pentru a crea unele din site-urile potențial false de acest tip  decât să deții și să oferi realmente unele din artefacte ilegale menționate.

Este posibil să întâlniți chiar și site-uri care pretind că oferă servicii de asasinat la comandă plătită sau alte astfel de afaceri „mortale”. La o analiză mai atentă însă par ca co-există cîteva astfel de site-uri de servicii tip hitman cu informații clonate, toate arătând identice, inducând clar potențialul de hoax (înșelătorie).

 

Arme, droguri și… informații sau date prețioase?

Lăsând la o parte varietatea de arme și droguri care par a fi disponibile, unul din punctele sensibile exploatate la maxim pe dark web este comerțul cu datele oamenilor, inclusiv parolele de conturi bancare sau conturi informatice. Cu un singur clic pe una dintre bazele de date care apar ca răspuns la căutarea din browser, sunt disponibile milioane și milioane de rânduri de date, care arată adrese de e-mail și parole.

Cu o simplă căutare după cuvântul „parolă” puteți vizualiza miile de conturi pentru care oamenii încă foloseau cuvântul în sau ca parte a parolei lor.

Notă: Angajați din departamentul de Poliție Digitală din Marea Britanie au declarat: „Nu există nicio problemă cu identificarea datelor furate pe dark web și exemplificarea sau utilizarea lor așa cum sugerați – acțiunile vor fi încadrate și judecate ca și infracțiuni în temeiul legii Computer Misuse Act (din Marea Britanie) doar în ceea ce privește intențiile dvs. de a face un anumit lucru cu datele pe care le preluați.”

Cu nenumărate date de acces în cont puse în joc pe forumurile de criminalitate cibernetică, proprietarii unor astfel de conturi online sunt în mod clar expuși riscului de atacuri de hacking. Și riscul crește nu „doar” pentru conturile care sunt listate în astfel de baze de date de credențiale furate. Cum mulți oameni își reciclează pur și simplu parolele pentru diverse servicii online, infractorii pot sparge orice alt cont care este „securizat” de aceeași parolă. Aceasta este, evident, o problemă, mai ales dacă oricare dintre aceste conturi conține detalii extrem de sensibile, cum ar fi informații despre cardul de credit. Datele de conectare furate sau compromise sunt un vector important de atac în spatele breșelor de încălcare a datelor și pot duce la furtul de informații corporative sensibile.

 

Nu numai că este vital să schimbați o parolă care a fost furată sau compromisă, dar este imperativ să activați autentificarea cu doi factori (2FA) pentru toate conturile care o oferă. Infractorii fură date, iar acestea nu vor fi șterse niciodată de pe dark web, așa că este important să le securizați și să invalidați ceea ce a fost deja compromis, acolo unde este posibil. Este foarte probabil ca datele sustrase să continue să circule pentru totdeauna, așa că trebuie să detineți controlul asupra a ceea ce puteți, cum ar fi prin utilizarea unui manager de parole și prin distribuirea de informații personale limitate site-urilor. Există, de asemenea, site-uri, cum ar fi Have I Been Pwned (HIBP), care vă permit să verificați dacă adresele de e-mail sau parolele dvs. au apărut într-o breșă de încălcare a datelor cunoscută.

 

Tor Browser are multe utilizări pentru oamenii care vor să se bucure de libertatea world wide web,  fără a fi monitorizați sau urmăriți. De asemenea, el poate deschide simultan ușa către adevărata parte întunecată a dark web, care poate fi un loc periculos în care se ascund infractorii cibernetici și care va exista probabil atâta timp cât există internet.

Între timp, poliția are frustrări clare față de dark web și se confruntă cu o luptă grea cu infractorii și cu instanțele deopotrivă. Dovezile limitate disponibile în caz de proces înseamnă că mai puțini escroci sunt îndepărtați, având în continuare multe instrumente de anonimat la dispoziție. Încep să apară și mai multe probleme pe măsură ce infractorii cibernetici folosesc Telegram și alte aplicații de mesagerie și rețele sociale, în loc de dark web, pentru a vinde produse de contrabandă.

24 afisări
Sursa: ESET.RO: Jake Moore
Spune ce crezi
hot girl striptease sexy nude poledance desktop stripper

ADS*