De la șefi, până la agenții din stradă, polițiștii din toată țara ar urma să fie scoși în fiecare lună la antrenamente serioase și evaluați pe măsură. Conducerea IGPR a decis să lanseze un program de pregătire profesională, pentru ca agenţii să fie pregătiţi să intervină în orice situaţie şi pentru a nu fi puşi în dificultate de răufăcători.
Agenții învață, printre altele, cum să mănuiască armamentul din dotare – pistoalele Beretta de 9 milimetri. Un exercițiu esențial mai ales pentru polițiștii încadrați din sursă externă.
Polițist: Învățăm cum se țintește, cum se trage, în cazul în care avem nevoie de arme în stradă.
Instructor: Mulți dintre colegii noștri sunt nou veniți în Poliție și automat nu au cunoștințe de aceste noțiuni.
La doar câțiva metri distanță, o altă grupă de agenți învață cum să facă față unei lupte corp la corp.
Instructor: Dacă rămân în punct fix, cu capul și cu corpul cu atât este mai periculos pentru mine, da? O țintă fixă e mai ușor de atins decât o țintă mobilă. Învățăm tehnici de autoapărare specifice muncii de poliție. Ne interesează partea pe care putem să o aplicăm în munca de stradă a polițiștilor.
Pe lângă antrenamentele tactice, cursanții iau parte inclusiv la ore de conducere auto.
Programul de pregătire a debutat anul trecut, atunci când șefii din Poliție au decis înființarea structurilor de pregătire profesională. La antrenamente vor participa atât agenții care coboară în stradă, cât și șefii lor. Frecvența cursurilor se stabilește, însă, în funcție de activitatea pe care poliţiştii o desfăşoară.
Acasa
