Poliţiştii din Piteşti au făcut publice, vineri, imagini cu un tânăr care a agresat sexual o fată şi apoi a împins-o din autobuz.
Incidentul a avut loc în luna ianuarie, fiind deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi loviri sau alte violenţe, scrie Agerpres.
„Poliţiştii de investigaţii criminale piteşteni desfăşoară verificări pentru identificarea unui tânăr (…) care, în ziua de duminică, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 14,00, ar fi atins o tânără în zone intime, în timp ce se afla în zona unei staţii pentru mijloace de transport în comun de pe bulevardul Petrochimiştilor din municipiul Piteşti. Ulterior, cel în cauză ar fi împins-o pe tânără dintr-un autobuz, în care acesta s-a urcat împreună cu alţi patru tineri care îl însoţeau, determinând căderea acesteia, în împrejurarea în care persoana vătămată ar fi transmis că va suna la Poliţie”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au făcut verificări în imediata apropiere a locului faptei, precum şi la liceele din zonă, astfel că suspectul şi cei care îl însoţeau ar fi avut posibilitatea să afle că se efectuează cercetări pentru clarificarea situaţiei, însă nu s-au prezentat la audieri.
„Rugăm persoanele care pot da relaţii cu privire la tânărul în cauză sau despre ceilalţi tineri care apar în imagini să contacteze poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, la numărul de telefon 0248 607 009”, se mai menţionează în comunicat.