Acasa
Îmi aduc aminte de acea cântare scoasă din repertoriu, dar care se cânta în biserica noastră când eram copil: “Pune, Doamne, dragoste între fraţi, pune Doamne dragoste între fraţi!”. Şi am sentimentul că această cântare veche ar trebui să devină imnul bisericilor noastre…
Domnul Isus ne spunea în Evanghelia după Ioan 13:35 “prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii”. Observaţi, vă rog, că Domnul Isus nu spune că lumea va rămâne surprinsă văzând câte zile de post ţinem pe săptămână, de cât de mult ne rugăm în alte limbi, cât de evlavioşi suntem, nici măcar de ce confesiune religioasă aparţinem. Lumea din afară, va fi marcată de dragostea care ei o vor vedea între fraţii şi surorile din biserică, dragoste despre care apostolul Pavel spunea că e turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.
De ce oare, în acest fel vor cunoaşte toţi că noi suntem născuţi din nou, fraţii şi surorile Domnului Isus, ucenicii Lui? De ce este aşa de important ca noi să fim legaţi între noi cu acele lanţuri ale dragostei, care nu pot fi rupte?
Oricât de păcătos şi de decăzut ar fi un om, indiferent de câte patimi ar fi legat, fie că recunoaşte, fie că nu, în inima lui, în interiorul lui există nevoia de a fi iubit şi de a iubi, de a fi acceptat, nevoia de a avea pe cineva alături. Şi de regulă, în lumea de afară acest lucru nu se întâmplă. Nu mă iubeşti, nu te iubesc. Nu mă respecţi, nu te respect. Nu mă ajuţi, nu te ajut. Dar, atunci când între noi credincioşii dragostea frăţească este din plin, prezenţa ei va fi văzută de toţi! Va fi văzută de cei care au nevoie de dragoste, de aceia care îi duc lipsa. Şi îşi vor dori să fie ca noi, vor dori ceea ce avem noi. De altfel, de ce să se pocăiască oamenii? De ce să ne asculte, de ce să vină la evanghelizările noastre? Unui om pentru care moralitatea şi valorile spirituale nu prezintă interes, n-are nici un rost să îi spun că “aşa scrie în Scriptură…” De ce să îşi schimbe omul viaţa, ce avem noi diferit, ce avem de oferit?
Ce este dragostea frăţească? Nu e vorba de dragostea dintre doi tineri, nu e vorba de dragostea dintre soţi, nu e vorba de dragostea părinţilor faţă de copii, nici măcar de iubirea noastră faţă de Dumnezeu. Dragostea frăţească este acea inimă suficient de mare şi caldă, în care să încapă toţi fraţii şi surorile din biserica locală, şi nu numai.
De ce nu mai avem în bisericile şi în inimile noastre această dragoste? Eu am găsit două răspunsuri. În primul rând, mândria. Mândria firească şi mândria spirituală. Omul care se mândreşte cu ceea ce are sau care se mândreşte cu ceea ce nu a păcătuit. Sunt credincioşi care cred că ei merită cel mai bun loc în biserică, ei cântă cel mai bine, ei au dat cei mai mulţi bani, ei sunt cei mai importanţi. Sau ei sunt cei mai sfinţi, cei mai pocăiţi, cei mai aproape de Domnul. Nimeni nu e bun, numai ei. Să se unească ei cu ceilalţi? Niciodată! Ei nu au făcut nimic păcătos, ei nu greşesc niciodată. Sunt cei mai aproape de Împărăţie… Şi uite aşa, ne distanţăm unii faţă de alţii, pe nesimţite, dar sigur. În fiecare biserică sunt câteva bisericuţe, grupuri elitiste în care nu mai încap şi alţii. Unde să mai încapă atunci dragostea frăţească?
RelatedPosts
O altă cauză sunt divergenţele datorate înţelegerii în mod diferit a Bibliei sau a impunerii în faţa tuturor a încredinţărilor de natură personală. Nu mai vorbim de prejudecăţi, catalogarea după aparenţe, dispreţul faţă de cei care nu cred sau nu practică la fel, marginalizarea celor lumeşti.
Cât timp nu ne iubim cu adevărat între noi, să nu avem pretenţia că îi iubim pe cei nemântuiţi, şi asta duce la realitatea că de fapt nu facem nimic pentru a-i smulge din iad. Şi ei simt asta …
Cum putem avea din nou dragoste frăţească? Cel puţin eliminând mândria şi certurile de partide, vorbăriile goale şi lumeşti, întrebările nefolositoare, certurile de cuvinte, care nu duc decât la pieire…
Pune Doamne dragoste între fraţi, pune Doamne dragoste între surorii!
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
