Manifestațiile SUNT organizate de PNL și USR cu sprijinul SRI-DNA

0

Jurnalistul Ion Cristoiu vorbește în Gândul de Marți despre faptul că mișcările de protest nu sunt niciodată spontane, indiferent de timpul istoric. Cristoiu consideră că manifestațiile din ianuarie 2017 au fost organizate de PNL, USR cu sprijinul „masiv al Binomului SRI-DNA, prin nucleele de manipulare a mulțimii și prin rețelele de socializare, dirijate de o Divizie a SRI, specializată în așa ceva”.
 
Cristoiu precizează că mișcările din ultima vreme sunt definite a fi împotriva Grațierii, dar această identificare ar fi una falsă, ivită din interese precise, iar protestele ar fi nu „Pro-Justiție”, ci „Contra-PSD”, astfel că o dovadă care vine în susținerea acestei afirmații este ordinul prin care s-a interzis închiderea străzilor, astfel ca oamenii să protesteze.
Jurnalistul Ion Cristoiu mai atrage atenția: Ca și Legionarii, ca și Comuniștii, Klaus Iohannis folosește Strada pentru a cuceri Puterea deplină în statul român. Acesta mai consideră că alegerile parlamentare au luat din mîinile lui Klaus Iohannis toată Puterea, lăsîndu-o doar o parte.
”Klaus Iohannis vrea s-o recîștige. Nu prin vot, ci prin Stradă. Ca și Legionarii, ca și Comuniștii, Klaus Iohannis folosește Strada pentru a cuceri Puterea în statul român. În stradă au fost 100.000 de oameni. România are peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot, cei pe care îi putem considera ca exprimînd voința suverană a Poporului”, punctează Cristoiu.
SURSA

1 afisări

Lasă un răspuns

hot girl striptease sexy nude poledance desktop stripper

ADS*