Legiunea Arhanghelului Mihail, numită pe scurt Mișcarea Legionară, a fost o organizație înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, ca rezultat al rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza, ca o legiune paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic[2][3].
Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai mișcării legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).
Foto: apologeticum.wordpress.com
După asasinarea lui Codreanu în aprilie 1938 conducerea ML a fost preluată de Horia Sima.
La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu Ion Antonescu, formând „Statul Național-Legionar” în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.
Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale, campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Înlăturată de la guvernare (Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania), deși practic a fost dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii” lui Horia Sima și „codreniștii” conduși Ion Zelea Codreanu (tatăl lui Corneliu).
