Acasa
Piața unică stă la baza Uniunii Europene, dar atunci când este vorba de medicamente vitale, regula care se aplică este „fiecare țară pentru ea”, scrie Politico.
Pacienții din statele UE nu au acces la aceleași medicamente în lupta contra bolilor. Un doctor din România așteaptă, în medie, doi ani ca să prescrie același medicament de ultimă oră pe care îl are la dispoziție un doctor din Germania.
Dacă cineva suferă de o boală care pune în pericol viața, precum cancerul, acel timp de așteptare poate fi diferența dintre viață și moarte. Oficialii de la Bruxelles sunt conștienți de această loterie a codurilor poștale și vor să o schimbe.
„Pacienții din Occident și din marile state membre au acces la 90% dintre medicamentele nou-aprobate. În statele mai mici și din est, procentul poate ajunge până la 10%”, a spus comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un discurs susținut în luna aprilie. „Acest lucru este cu adevărat inacceptabil.”
Oficialul UE a prezentat propunerea Comisiei Europene de a reforma piața farmaceutică a Europei, principalul obiectiv fiind acela de a rezolva problema accesului inegal la medicamente.
Propunerea cea mai importantă este aceea de a pedepsi companiile care nu își lansează produsul în toate cele 27 de state europene în decurs de doi ani. Dacă refuză să o facă, vor intra în competiție cu rivalii lor mult mai repede.
Problema este una complicată și nu se știe sigur dacă această soluție va funcționa. Care sunt cele mai mari obstacole în calea unei piețe a medicamentelor mai echitabile?
Primul obstacol: banii
Motivul este simplu: Unele medicamente sunt foarte scumpe, iar diferențele economice dintre cele 27 de state membre sunt mari. PIB-ul pe cap de locuitor al Bulgariei este de aproape cinci ori mai mic decât al Olandei, spre exemplu. Asta înseamnă că unele țări pot cheltui mai mulți bani pentru sănătate – și medicamente – decât altele.
Austria, Germania și Elveția au alocat 92-108 euro per persoană pentru medicamentele necesare tratării cancerului, în comparație cu doar 13-16 euro per persoană cheltuți de Cehia, Letonia și Polonia, potrivit unei analize a Institutului pentru Economia Sănătății (IHE).
Un buget mai mic pentru sănătate înseamnă mai puține medicamente prescrise. În cazul medicamentelor imuno-oncologice, spre exemplu, folosirea lor în țările mai sărace a ajuns la un nivel chiar și de 10 ori mai mic decât în țările mai bogate.
O mare parte din pacienții de cancer din Europa, în special în Europa de Est, nu au acces la medicamente de care au nevoie din motive legate de costurile prea mari, scriu cercetătorii.
Al doilea obstacol: negocierile secrete
Un motiv mai complicat ține de modul ascuns și foarte specific în care se stabilesc prețurile medicamentelor. De departe cea mai des întâlnită metodă de negociere a prețurilor este cea în care companiile farmaceutice discută direct cu guvernele și, în mod secret, așa încât nicio altă țară să nu știe cât plătește alta pentru același medicament.
„Companiile farmaceutice aleg să lanseze medicamentele mai întâi în țările de unde se așteaptă să primească cele mai mari prețuri, de obicei, țările cu venituri mai mari care pot plăti mai mult”, a explicat Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie de la Institutul Național de Sănătate Publică din Austria.
RelatedPosts
În țări precum Grecia și Portugalia și în țările din Europa de Est, medicamentele sunt propuse mult mai târziu, „peste doi sau trei ani”, potrivit lui Vogler.
Guvernele din țările cu care companiile farmaceutice negociază primele stabilesc un așa numit preț de referință, care este disponibil publicului. Dar acel preț este redus în timpul negocierilor confidențiale în care cele două părți se pun de acord asupra unui rabat ce rămâne secret.
Apoi, procesul o ia de la capăt cu următoarea țară, negocierile pornind de la prețul de referință. În consecință, negocierile au loc cu diferențe mari de timp, piețele mai puțin atractive pentru companii fiind ultimele care primesc aceste medicamente vitale.
Al treilea obstacol: birocrația
Pentru industria farmaceutică, țapul ispășitor nu este dorința lacomă de a obține un preț cât mai mare, ci maldărul de documente necesare pentru a obține acordul guvernelor.
În teorie, directiva UE privind transparența limitează perioada de timp pe care țările o au la dispoziție ca să ia o decizie privind suma alocată pentru medicamente la 180 de zile.
În realitate, însă, directiva permite ca negocierile să fie „înghețate” temporar atunci când autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale le cer companiilor mai multe date înainte de a lua o decizie.
În medie, Danemerca are nevoie de doar puțin mai mult de patru luni ca să se decidă cât va plăti pentru un medicament personalizat pentru tratarea cancerului, în timp ce în Polonia, același proces durează 30 de luni, potrivit unei analize a Charles River Associates.
Soluțiile propuse până acum
Așa numita „Evaluare comună a tehnologiei în sănătate” va produce o singură evaluare pentru tot spațiul UE care să ajute țările europene să stabilească prețul pe care îl vor plăti pentru medicamente.
Evaluarea unică va înlocui cele 27 de dosare naționale necesare pentru aprobarea fiecărui medicament, așa cum se procedează acum. Prima evaluare comună va apărea cel mai probabil în 2025.
Grupuri regionale de țări, precum inițiativa Beneluxa, care include Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria și Irlanda, au început deja să negocieze pentru a cumpăra medicamentele împreună, ceea ce ar simplifica procesul pentru producătorii de medicamente și ar oferi mai multă putere de negociere pentru cumpărători.
Reforma farmaceutică a Comisiei Europene este cea mai ambițioasă soluție propusă până acum. Pachetul se confruntă deja cu o opoziție puternică din partea grupurilor de lobby din industrie, astfel că oficialii europeni vor avea mult de muncă pentru a crea condițiile ca propunerea să dea roade.
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
