Acasa
În ce direcţie vom porni acum? Profesorul Yuval Noah Harari explică pentru Deutche Welle în ce fel ne vor schimba viitorul deciziile pe care le luăm astăzi referitor la COVID-19.
Profesorul Yuval Noah Harari este autorul volumelor Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului şi 21 de lecţii pentru secolul XXI. Compania sa de impact social a donat un milion de dolari Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după ce preşedintele SUA a decis să stopeze finanţarea acestui organism din subordinea ONU.
DW: Domnule profesor Harari, ne aflăm în toiul unei pandemii. Ce vă îngrijorează cel mai mult în contextul schimbărilor care au loc în lume?
Yuval Noah Harari: Cred că cel mai mare pericol nu este virusul în sine. Umanitatea dispune de toate cunoştinţele ştiinţifice şi de uneltele tehnologice pentru a birui virusul. Problema cu adevărat majoră este demonul nostru lăuntric, ura noastră, lăcomia şi ignoranţa.
Mă tem că oamenii reacţionează la această criză nu cu solidaritate globală, ci cu ură, învinuind alte ţări, învinuind minorităţi etnice şi religioase.
Dar eu sper că vom fi capabili să ne dezvoltăm compasiunea şi nu ura, să reacţionăm cu solidaritate globală, care va dezvolta generozitatea noastră de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Şi sper că ne vom dezvolta abilitatea de a discerne adevărul şi nu vom da crezare tuturor acestor teorii ale conspiraţiei. Dacă vom face asta, nu mă îndoiesc că vom birui cu uşurinţă această criză.
Ne aflăm, după cum aţi spus, în faţa alegerii între supraveghere totalitară şi sporirea puterii cetăţenilor. Dacă nu suntem atenţi, epidemia va marca o cumpănă a apelor în istoria supravegherii. Dar cum pot eu fi atent cu ceva ce nu se află sub controlul meu?
Nu se află complet în afara controlului dumneavoastră, cel puţin în democraţie. Votaţi în favoarea unor politicieni anume şi partide care fac politica. Astfel aveţi ceva control asupra sistemului politic. Chiar dacă acum nu au fost alegeri, politicienii sunt în continuare sensibili la presiunile opiniei publice.
Dacă publicul este înspăimântat de epidemie şi vrea să preia conducerea un lider puternic, atunci este mult mai uşor pentru un dictator să facă exact asta, să preia frâiele puterii. Dacă, de partea cealaltă, există reacţie din partea publicului atunci când un politician merge prea departe, atunci aceasta poate împiedica cele mai periculoase evoluţii.
Cum pot eu şti în cine sau în ce să am încredere?
În primul rând aveţi experienţa trecutului. Dacă aveţi politicieni care v-au minţit ani în şir, atunci aveţi mai puţine motive să aveţi încredere în ei în această stare de urgenţă. În al doilea rând, puteţi pune întrebări în legătură cu teoriile pe care vi le spun oamenii. Dacă cineva vine cu o teorie conspiraţionistă în legătură cu originea şi propagarea coronavirusului, cereţi acelei persoane să vă explice ce este un virus şi cum provoacă acesta boala. Dacă acea persoană habar nu are, adică nu dispune de cunoştinţe ştiinţifice de bază, atunci nu credeţi nimic din ce vă spune acea persoană despre epidemia de coronavirus. Nu e nevoie să fii biolog de meserie, dar e nevoie de cunoştinţe ştiinţifice de bază pentru a înţelege aceste lucruri.
În ultimii ani am văzut tot felul de politicieni populişti atacând ştiinţa, afirmând că oamenii de ştiinţă sunt o elită îndepărtată, fără legături cu oamenii, afirmând de exemplu că schimbările climatice sunt doar o găselniţă căreia nu trebuie să i se dea crezare. Dar în acest moment al crizei vedem peste tot în lume că oamenii se încred în ştiinţă mai mult decât în orice altceva.
Sper că ne vom aduce aminte de asta nu doar pe durata crizei prezente, ci şi după ce aceasta se va fi încheiat. Sper că vom avea grijă să oferim în şcoli o bună educaţie ştiinţifică despre ce sunt viruşii şi teoria evoluţiei. Sper de asemenea că atunci când oamenii de ştiinţă ne avertizează de alte lucruri, pe lângă epidemii, cum ar fi schimbările climatice şi colapsul ecologic, le vom lua în serios avertismentele, la fel ca afirmaţiile lor privind epidemia de coronavirus.
Numeroase ţări implementează mecanisme de supraveghere digitală în aşa fel încât să prevină răspândirea virusului. Cum pot fi controlate aceste mecanisme?
De câte ori se sporesc măsurile de supraveghere a cetăţenilor ar trebui să se sporească şi măsurile de supraveghere a guvernului. În această criză, guvernele cheltuie bani de parcă ar fi apă. În SUA două bilioane de dolari. În Germania sute de miliarde de euro etc. În calitate de cetăţean, aş vrea să ştiu cine ia deciziile şi pe ce se duc banii. Dacă banii sunt folosiţi pentru a salva de la faliment mari corporaţii, care erau în dificultate chiar înainte de pandemie, din cauza deciziilor greşite luate de managerii lor? Sau poate că banii sunt folosiţi pentru a ajuta mici afaceri, restaurante şi magazine şi lucruri de genul acesta?
Dacă un guvern este atât de ahtiat să aibă mai multă supraveghere, această supraveghere ar trebui să fie în ambele sensuri. Iar când guvernul afirmă că e prea complicat, că nu poate face publice chiar toate tranzacţiile financiare, atunci ar trebui să spunem: „Nu, nu este prea complicat. La fel cum tu, guvern, poţi pune la punct un imens sistem de supraveghere pentru a vedea unde mă duc eu în fiecare zi, la fel de simplu ar trebui creat un sistem care îmi arată mie, plătitor de impozite, ce faci cu banii mei. ”
Aceasta funcţionează prin distribuirea puterii şi prin a nu permite concentrarea ei în mâinile unei singure persoane sau autorităţi?
Exact. Una din ideile care se analizează este dacă se doreşte alertarea persoanelor care s-au aflat în apropierea unui pacient infectat cu coronavirus. Există două căi pentru a face asta: una este să ai o autoritate centrală care strânge informaţii despre oricine şi aceea descoperă că te-ai aflat în apropierea unui om care are COVID-19 şi te alertează. O altă metodă este comunicarea directă a telefoanelor mobile între ele, fără să existe o autoritate centrală care strânge toate acele informaţii. Dacă trec pe lângă o persoană infectată cu COVID-19, cele două telefoane, al meu şi al lui sau al ei, stau de vorbă unul cu altul şi eu sunt alertat. Şi nicio autoritate centrală nu strânge aceste informaţii şi nu supraveghează pe toată lumea.
Posibile sisteme de supraveghere pentru criza curentă fac un pas mai departe, spre ceea ce numim „supraveghere subcutanală”. Astfel pielea, care este suprafaţa intangibilă a trupurilor noastre, capătă fisuri. Cum putem controla asta?
Ar trebui să fim foarte, foarte atenţi cu asta. Supravegherea supracutanală monitorizează ceea ce facem în lumea de afară, unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce ne uităm la televizor sau ce pagini de internet vizităm. Nu pătrunde în trupurile noastre. Dar supravegherea subcutanală monitorizează ce se întâmplă în interiorul corpurilor noastre. Începe cu chestiuni de genul ce temperatură avem, dar apoi poate să măsoare tensiunea arterială, ritmul inimii şi activitatea cerebrală. Şi de îndată ce faci asta, poţi şti mult mai multe despre oameni decât ai ştiut vreodată.
Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă ştii ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială şi bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poţi şti ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu uşurinţă la apariţia unor regimuri totalitare distopice.
Nu este inevitabil. Putem preîntâmpina asta.
Dar pentru a împiedica apariţia unor astfel de regimuri trebuie în primul rând să realizăm primejdia şi, în al doilea rând, să fim atenţi cu ce permitem să se întâmple în această stare de urgenţă în care ne aflăm.
Vă face prezenta criză să vă revizuiţi imaginea despre oameni în secolul al 21-lea?
Nu putem şti asta, fiindcă depinde de deciziile pe care le luăm acum. Primejdia apariţiei unei întregi clase nefolositoare creşte dramatic din cauza prezentei crize economice. Acum vedem o creştere a automatizării, fiindcă roboţi şi computere înlocuiesc oameni în tot mai multe joburi în această criză, fiindcă oamenii sunt blocaţi în casele lor şi se pot infecta, pe când roboţii nu pot. Am putea de asemenea vedea că ţările ar putea decide să readucă acasă anume industrii în loc să se bazeze pe fabrici aflate în altă parte.
Astfel, din pricină de automatizare şi de de-globalizare, este posibil ca în special ţările în curs de dezvoltare, care se bizuie pe mâna de lucru ieftină, să se trezească dintr-o dată cu o uriaşă clasă de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza automatizării sau fiindcă acestea s-au transferat în alte ţări.
Dar acestea se pot întâmpla şi în ţările bogate. Această criză provoacă schimbări gigantice pe piaţa muncii. Oamenii lucrează de acasă. Oamenii lucrează online. Dacă nu suntem atenţi, aceasta ar putea avea drept rezultat colapsul muncii organizate, măcar în unele sectoare ale industriei. Dar nu este inevitabil. Este o decizie politică. Putem lua în această situaţie decizia de a proteja drepturile oamenilor care lucrează în ţara noastră, în întreaga lume. Guvernele acordă sprijin financiar industriei şi corporaţiilor. Ele pot condiţiona aceste ajutoare de protejarea drepturilor propriilor angajaţi. Deci totul depinde de deciziile pe care le luăm.
Ce va spune un istoric din viitor despre acest moment?
Cred că istoricii din viitor vor privi asta ca pe un moment de cotitură din istoria secolului al 21-lea. Dar încotro se vor îndrepta lucrurile – aceasta depinde de deciziile noastre. Nu este inevitabil.
Profesorul Yuval Noah Harari este autorul volumelor Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului şi 21 de lecţii pentru secolul XXI. Compania sa de impact social a donat un milion de dolari Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după ce preşedintele SUA a decis să stopeze finanţarea acestui organism din subordinea ONU.
Declinare de responsabilitate pentru comentarii
